Sunday, May 22, 2022
Jurnalism corect


Stelian Ion comentează decizia CCR: A face reformă în justiție și a asigura unităților de parchet condiții optime devine neconstituțional / Ministrul Justiției aduce în discuție necesitatea unei reforme a Curții Constituționale

By Matthew Garvey , in Justitie Politic Stirile zilei , at 14 iulie 2021

Ministrul Justiției promite că, după motivarea deciziei CCR, prin care proiectul legislativ ce urma să reducă vechimea necesară pentru numirea procurorilor la DNA și DIICOT a fost declarat neconstituțional, instituția pe care o conduce va veni cu modificări legislative ce vor garanta funcționarea optimă a celor două unități de parchet. Stelian Ion susține că necesitarea unei reforme a Curții Constituționale este din ce în ce mai mare, întrucât ar avea o nevoie reală de judecători cu viziune europeană și cu respect pentru funcționarea statului de drept.

După motivarea deciziei CCR, Ministerul Justiției va propune modificarea legislației astfel încât aceste unități de parchet și sistemul de justiție în general să funcționeze în mod optim. Legile justiției aflate în lucru la Ministerul Justiției vor oferi soluțiile ca lupta anticorupție să continue și garanțiile de independență pentru judecători și procurori. În același timp, necesitatea unei reforme cu privire la Curtea Constituțională este din ce în ce mai mare. CCR are nevoie de o reformă reală și de judecători cu viziune europeană și cu respect pentru funcționarea statului de drept”, a scris Stelian Ion, pe Facebook.

Stelian Ion a comentat decizia prin care CCR a declarat neconstituțională reducerea vechimii pentru numirea procurorilor la DNA și DIICOT, afirmând că a ignorat argumentele celor două parchete, ce au fost susținute de mai multe asociații ale magistraților și de Secția de procurori a CSM.

Pe fondul deficitului de personal deja existent din DNA și DIICOT, decizia CCR închide ușa pentru procurorii mai tineri, bine pregătiți profesional, dar care nu îndeplinesc cerința de 10 ani vechime, impusă de ministrul PSD Florin Iordache. A repara ceea ce a stricat PSD și a dus la blocaje în activitatea parchetelor este neconstituțional. A face reformă în justiție și a le asigura unităților de parchet condițiile și personal pentru a-și desfășura activitatea în mod optim devine neconstituțional”, a comentat ministrul Justiției.

Ministrul arată că decizia de miercuri aparține unor judecători care nu s-ar fi desprins de politicienii care i-au numit la CCR și atrage atenția că lupta împotriva corupției și a criminalității tinde să devină neconstituțională.

Activitatea procurorilor care în prezent lucrează la DNA și DIICOT nu trebuie afectată, iar Ministerul Justiției analizează soluțiile pentru ca, pe viitor, aceste structuri care anchetează faptele de corupție și criminalitatea organizată să fie întărite”, a precizat Stelian Ion.

 Sursă foto: Inquam Photos/George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW