Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Statul român va suporta cheltuielile pentru tratamentele răniților din Colectiv / Proiect de lege aprobat de Senat

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 3 februarie 2020 Etichete: , ,

Statul român va suporta cheltuielile financiare pentru răniții din clubul Colectiv, asta prevede un proiect de lege aprobat, luni, de plenul Senatului. În acest caz, Senatul este prima Cameră sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional.

Propunerea de lege a fost adoptată în unanimitate, luni, în Senat.

Conform propunerii legislative, tuturor supraviețuitorilor din clubul Colectiv le vor fi plătite tratamentele medicale de către statul român, pe parcursul întregii vieți. Proiectul a fost inițiat de mai mulți senatori PNL, USR, UDMR și ALDE.

Proiectul prevede „modificarea şi completarea articolului 1 din OUG nr. 56/2015 privind plata tratamentului medical în străinătate al persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv”.

Astfel, Ministerul Sănătății va trebui să plătească din bugetul propriu cheltuielile aferente oricăror „tratamente medicale necesare, pe o perioadă nelimitată, în ţară şi străinătate, atât în spitale private cât şi de stat, la medici şi terapeuți independenți, în regim ambulatoriu, sau cu internare și în orice altă formă”.

Pentru ca propunerea de lege să intre în vigoare, aceasta trebuie să fie adoptată de Camera Deputaților, care este for decizional, să fie promulgată de Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

Incendiul din clubul Colectiv a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015. În această tragedie și-au pierdut viața 64 de persoane, iar alte 146 au fost rănite.

 

sursa foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *