Statul îi va returna banii unei femei care a primit timp de 16 ani pensie mai mică decât ar fi trebuit/ Ministrul Muncii: Funcţionarii care au greşit vor răspunde!
O femeie din Alba va primi drepturile cuvenite din partea statului după ce din vina unor funcționari a fost penalizată eronat la pensie timp de 16 ani. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, s-a implicat în rezolvarea situației și a promis că cei care se fac vinovați de această situație vor fi trași la răspundere.
„Este inadmisibil ca oameni care muncesc o viaţă întreagă, să fie privaţi de un drept câştigat cinstit, prin muncă, dreptul la pensia cuvenită integral. Pensionată în anul 2002 cu penalitate pentru ieşirea anticipată la pensie, conform legii, doamna A.B, din Alba, avea dreptul la o pensie întreagă, nepenalizată, prin trecerea la pensia de limita de vârstă, încă din luna iulie a anului 2004. Nu pot decât să mă întreb dacă acei oameni, funcţionari publici din cadrul Casei de Pensii Alba care au greşit în anul 2004, când, odată cu trecerea doamnei la pensie de limita de vârstă, aveau obligaţia legală de a ridica penalizarea pensiei şi de a plăti integral drepturile, au astăzi cea mai mică remuşcare pentru cei 16 ani în care greşeala lor a îngreunat şi mai mult traiul acestei doamne. Neplata tuturor drepturilor cuvenite retroactiv pentru cei 16 ani de către Casa de pensii Alba la momentul descoperirii erorii reprezintă o a doua gravă problemă. Să fii conştient că i-ai luat unui om un drept şi să nu-i restitui integral suma, pentru toţi aceşti 16 ani reprezintă o lipsă de respect faţă de oamenii care au muncit şi contribuit în ţara aceasta. Nu voi tolera niciodată aşa ceva!”, a arătat Alexandru.
Violeta Alexandru a sesizat Casa Naţională de Pensii Publice pentru ca femeii să îi fie acordate toate drepturile cuvenite.
„Am sesizat Casa Naţională de Pensii Publice pentru că vreau ca doamnei pensionare să i se acorde toate drepturile cuvenite. Până la ultimul leu, toţi banii datoraţi din 2014. Faţă de suma deja plătită în luna aprilie 2020, astăzi, la sesizarea mea, s-au făcut toate demersurile legale pentru ca doamna să primească prin casierie sau prin mandat poştal integral diferenţa pentru cei 16 ani în care a fost privată de dreptul integral de pensie. Funcţionarii publici care au greşit vor răspunde! Pentru şeful de serviciu vinovat, deşi avea o mustrare scrisă pentru o altă eroare din urmă cu două luni, am cerut demisia!”, a scris pe Facebook ministrul Muncii.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/statul-ii-va-returna-banii-unei-femei-care-a-primit-timp-de-16-ani-pensie-mai-mica-decat-ar-fi-trebuit-ministrul-muncii-functionarii-care-au-gresit-vor-raspunde/ […]