Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Spitalul Fundeni și alte 115 blocuri, fără apă caldă din cauza unor lucrări 

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 20 mai 2022

Spitalul Fundeni și alte 115 blocuri din zona Fundeni nu vor beneficia de apă caldă între 23 mai și 27 mai din cauza unor lucrări de reparații a conductei primare, a anunțat compania municipală Termoenergetica. 

”Furnizarea agentului termic pentru apă caldă de consum pentru şapte puncte termice care alimentează un număr de aproximativ 115 blocuri şi Spitalul Fundeni, va fi sistată până vineri, 27 mai 2022, ora 24.00”, au transmis reprezentanții companiei.

Conform Termoenergetica, încă din cursul dimineţii de luni vor fi începute manevrele tehnice de golire a conductei, apoi vor urma intervenţiile pentru reparaţii. După finalizarea tuturor lucrărilor, vor fi efectuate operaţiunile de umplere a tronsonului de conductă.

„Este important de subliniat faptul că echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din reţea, astfel încât pe măsură ce se vor remedia avariile, punctele termice să fie repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert”, a mai precizat compania.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *