Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Specialiștii propun purtatul măștii chiar și acasă, când interacționăm cu persoanele vârstnice

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 24 august 2020 Etichete: , , ,

Profesorul Alexandru Rafila recomandă purtatul măștii sanitare de protecție chiar și în casă. Măsura ar trebui folosită mai ales după începerea anului școlar, atunci când copiii iau contact cu vârstnicii familiei.

Rafila este sigur că se va înregistra o creştere a numărului de infectări odată cu începerea noului an şcolar.

În opinia profesorului, interacțiunea dintre copii și vârstnici ar trebui regândită.

 „Ceea ce cred că ar mai fi de făcut odată cu începerea şcolii ar fi regândirea interacţiunilor pe care le vor avea copiii cu persoanele vârstnice din familie, care nu trebuie evitate, dar trebuie oarecum, nu reglementate, dar să respecte anumite proceduri interne ale familiei, în care interacţiunea cu vârstnicii care au boli cronice să fie oarecum la distanţă, să se ia măsurile legate de mască. Utilizezi masca şi în casă, de exemplu, dacă vreau să stau cu bunicul meu, şi o utilizează şi el. Nici lucrul acesta nu a fost discutat, dar e legat de începerea şcolilor în mod evident”, a arătat profesorul Alexandru Rafila.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *