Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AFP.
Această recunoaştere este ”o necesitate” în vederea ”ajungerii la pace” între israelieni şi palestinieni şi totodată ”o problemă de dreptate istorică” pentru poporul palestinian, a declarat marţi premierul spaniol Pedro Sánchez.
Într-o scurtă declaraţie în spaniolă şi engleză, cu câteva ore înaintea recunoaşterii unui stat palestinian de către Guvernul său, reunit în şedinţă începând de la ora locală 9.30 (10.30, ora României), liderul socialist a adăugat că această decizie nu este luată ”împotriva cuiva şi cu atât mai puţin împotriva Israelului”.
Această recunoaştere – anunţată miercuri în mod coordonat de către Sanchez şi omologii săi irlandez şi norvegian – intră în vigoare începând de marţi.
Aceste trei state europene – dintre care Spania şi Irlanda sunt stste membre ale Uniunii Europene (UE) – consideră că iniţiativa lor are o amploare simbolică foarte puternică, capabilă să determine alte state să li se alăture.
Ele evidenţiază rolul Norvegiei şi Spaniei în procesul de pace din anii ’90 în Orientul Mijlociu, în cadrul căruia Madridul a găzduit o Conferinţă de Pace israeliano-arabă în 1991, cu doi ani înaintea Acordurilor de la Oslo din 1993.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii