Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Spălătorie internațională de bani, depistată în România. Schema prin care ucraineni, moldoveni și suedezi și-au „albit” peste 70 milioane euro

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 7 decembrie 2022

Nouă persoane au fost reținute de DIICOT marți, 6 decembrie, într-un dosar penal privind o schemă uriașă de spălare de bani cu ramificații în Bulgaria, Polonia și Ungaria. Aceștia sunt bănuiți că ar fi ajutat cetățeni din Ucraina, Republica Moldova și Suedia să-și ascundă peste 70 de milioane euro. 

Procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul I.G.P.R. au descins marți la mai multe adrese din București și Călărași în căutarea de probe într-un dosar de spălare a banilor. Simultan, în Republica Moldova și Suedia au fost efectuate percheziții.

Cum funcționa spălătoria

Potrivit DIICOT, bazele „afacerii” s-au pus încă din februarie 2018. Concret, folosind metoda „Money Laundering – as – a – Service”, membrii grupării au ajutat alte cetățeni să-și ascundă banii proveniți din infracțiuni, punând la dispoziția acestora persoane, societăți comerciale paravan, conturi bancare și o infrastructură vastă.

Așa a ajuns gruparea să aibă „clienți” din mai multe state europene, în special din Ucraina, Republica Moldova și Suedia. Aceștia s-au deplasat în România, unde contra unui comision au primit acces la societăți comerciale, pe numele cărora au fost deschise ulterior conturi bancare, fiind obținute cardurile bancare și accesul la serviciul de online banking.

Banii, susțin procurorii, au fost apoi redirecționați de către coordonatorii grupului către Asia, respectiv către alte firme controlate prin interpuși în Hong Kong și Israel. Potrivit DIICOT, în cadrul anchetei au fost reținute bunuri în valoarea de peste 5 milioane de dolari. Suspecții vor fi prezentați instanței miercuri cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.

Sursa foto: Inquam Photos / Alberto Groşescu

Comentarii