Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


Sorin Grindeanu, după anularea licitaţiei pentru Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva: Nu am putut să intervin, conform legii

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 11 martie 2022

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, la Timişoara, că nu a putut interveni în licitaţia pentru tronsonul de 10 kilometri al autostrazii Lugoj-Deva, licitaţie care a fost anulată din cauza unor neconformităţi legate de oferta firmei. Grindeanu este de părere că banii din PNRR pentru acest tronson nu vor fi pierduţi, dacă va fi adoptată noua lege a achiziţiilor publice, pusă în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor, şi care scurtează termenele.

Sorin Grindeanu a explicat, vineri, că legea nu i-a permis să intervină în procedura de licitaţie, aşa cum n-a putut-o face nici Drulă.

M-am învăţat, în această perioadă, să îi dau ignor domnului respectiv (Cătălin Drulă – nr.r.). Cum a fost el titular şi a lăsat-o să curgă (licitaţia – n.r.), la fel şi eu, conform legii, am lăsat-o să se ducă la capăt, pentru că nu am putut să intervin, conform legii. În momentul în care am ajuns în minister s-a întâmplat procedura pentru celebrul tronson de urşi. Cei de dinaintea mea făcuseră o licitaţie cu precalificare. S-a dat un termen, au venit mai multe firme, au depus oferta şi s-au calificat primii şase. În momentul în care s-au calificat cei şase, o altă companie care nu s-a calificat a dat în judecată. A stat CNAIR mult timp în proces, a câştigat, eliminarea a fost corectă. Au rămas cei şase, s-a depus o singură ofertă din cei şase, care nu e conformă. Toată procedura, care a început cu ani în urmă, o reluăm”, a explicat Sorin Grindeanu, vineri, într-o conferinţă la Timişoara.

Ministrul, care a anunţat că a fost deja pus în dezbatere publică proiectul noii legi a achiziţiilor publice la care a lucrat în ultimele luni, speră să se reia procedurile de licitaţie înr-un ritm mai alert.

Vreau să întrăm pe noul cadru legislativ, pentru că este evident că modul în care a început cu ani în urmă, inclusiv preţurile nu sunt actualizate, toate aceste lucruri au dus la reluarea acestei proceduri. Nu puteam să intervin într-o procedură pornită în urmă cu 3-4 ani. O să am o rugăminte la cei de la CNAIR ca acest calendar, cu o nouă procedură, să nu mai facem precalificari, să fie un calendar scurt. S-a făcut comunicarea că se anulează această licitaţie, o să dea CNAIR un termen, astfel încât cei care doresc să vină să depună oferte în termen rezonabil. Dar mai e ceva, CNAIR trebuie să umble şi la o actualizare a preţurilor, astfel încât să existe doritori să facă această porţiune. Lucrurile nu au fost conform calendarului gândit în urmă cu mai mulţi ani”, a precizat Sorin Grindeanu.

Întrebat, dacă totuşi finanţarea prin PNRR pentru autostradă poate fi salvată, Grindeanu a răspuns: „Pe un calendar scurt, da. Dacă nu vom schimba acest cadru, sunt sceptic (că nu vor fi pierduţi banii – n.r.). Voi insista şi voi face presiuni ca aceste lucruri (procedurile, n.r.) să se întâmple cât mai repede. Nu e primul caz în care se pierd licitaţii pe proiecte nerealiste, pe neseriozitatea unor constructori. O să fiu foarte atent, astfel încât tot acest proiect, care parcă e blestemat… Eram prim-ministru când îmi spunea ministrul Transporturilor de atunci, domnul Cuc, că trebuie să facem pasaje pentru urşi, noi nu avem urşi în zona asta. Credeţi-mă că voi cere CNAIR să dea termene foarte scurte, dar pe proiecte realiste”, a declarat ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu a explicat şi de ce a fost descalificată singură oferta pentru execuţie, a asocierii condusă de firma turcească MAPA.

Aseară m-au anunţat cei de la CNAIR că s-a ajuns la această concluzie, eu nu pot să încalc legea, au transmis că oferta depusă nu e conformă. Am cerut CNAUR să vadă dacă ce au scos ei că suma mai este actuală. E vorba de o suma scoasă în urmă cu ani buni, este evident că preţurile s-au modificat între timp. Cel care s-a calificat a venit cu o ofertă aproape dublă faţă de suma oferită, asta era neconformitatea. Toate materialele, absolut tot, este evident că a crescut. Am cerut CNAIR să actualizeze rapid. Dacă vom continuă să lucrăm pe aceleaşi reguli, pe aceleaşi îngrădiri, se vor pierde mult mai mulţi bani”, a concluzionat Sorin Grindeanu.

Sursă foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW