Sorin Cîmpeanu, despre testarea anti-COVID a elevilor: 100% părinţii nu vor duce copiii depistați pozitiv la şcoală

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, susține că niciun părinte nu își va trimite copilul la școală, dacă acesta va fi depistat pozitiv cu COVID-19, în urma testului pe bază de salivă. În prima zi de testare au fost raportate oficial 86 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul elevilor.
„100% părinţii nu vor duce elevii depistați pozitiv la şcoală. Conform Ordinului comun, intră în izolare 14 zile dacă prezintă rezultatul unui test PCR care să fie pozitiv şi să confirme rezultatul pozitiv al testului de salivă. Vor aștepta înainte să îi retrimită pe copii la şcoală”, a declarat ministrul Educației, luni seară, la Antena3.
Până la ora 19:00, în urma testelor pe bază de salivă, au fost depistate 86 de cazuri de COVID-19 la nivel național, a precizat ministrul.
„Trebuie să fie confirmate sau infirmate printr-un test PCR sau un test antigen rapid. DSP-urile administrează aceste teste celor care au raportat pozitiv pentru testul pe bază de salivă. Cred că sunt 86 de copii care pe baza acestor teste au șansa să primească un tratament adecvat înainte de a dezvolta o formă mai gravă”, susține Cîmpeanu.
Totodată, elevii depistați pozitiv la testele de salivă vor fi testați gratuit cu un test RT-PCR de către Direcțiile de Sănătate Publică.
„Atâta vreme cât suntem datori să asigurăm dreptul la educaţie, mai ales în paralel cu dreptul la sănătate, mai ales pentru tânăra educaţie, sunt convins că DSP, structuri care nu sunt în subordinea ministerului Educaţiei, sunt responsabile şi vor testa cu prioritate”, a adăugat ministrul.
Ministrul Educației anunță un prim rezultat pozitiv la testarea pe bază de salivă a elevilor
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea



