Sorin Cîmpeanu: 7.200 de elevi din totalul celor 3 milioane vor învăța în online
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat duminică, 12 septembrie, că 7.200 de elevi, din totalul celor 3 milioane, vor învăța în mediul online în prima săptămână de școală a noului an școlar, ce începe luni, 13 septembrie.
Deși școala va începe în format fizic pentru majoritatea elevilor din România, 7.200 de elevi vor fi nevoiți să facă orele online, întrucât școlile se află în localități care au depășit rata de infectare de 6 la mie sau se confruntă cu probleme de infrastructură, a explicat ministrul Educației, la finalul videoconferinței cu prefecții.
În acest moment, 12 localități din țară au rata de infectare mai mare de 6 la mie, ceea ce înseamnă că școlile își vor desfășura activitatea doar în online, ceea ce afectează un număr de 2.400 de elevi, a precizat ministrul.
La aceștia se mai adaugă alți 2.723 de elevi din București, după ce 8 școli au fost nevoite să treacă în online, din cauza problemelor de infrastructură. Situația se repetă și la nivel național în alte 10 unități de învățământ care găzduiesc 2.000 de elevi.
Regulile pentru noul an școlar
În localitățile în care incidența cumulată din ultimele 14 zile este mai mică 6 cazuri la mia de locuitori, toți copiii vor putea participa fizic la orele de curs.
Dacă incidența depășește 6 cazuri la mia de locuitori, până la instituirea carantinei, se va permite participarea fizică doar pentru copiii de grădiniță și cei din învățământul special, „cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2”. În acest scenariu, elevii claselor 1-12 vor trece în online.
Elevii din învățământul preșcolar și primar, până la clasa a VI-a, vor trece la învățământul online timp de 14 zile la apariția unui caz de COVID în clasa din care fac parte, cu posibilitatea revenirii din ziua 8, dacă părinții sunt de acord cu efectuarea unui test antigen.
Elevii din clasele a VII-a și a VIII-a și din învățământul liceal pot continua cursurile în format fizic dacă au trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau dacă sunt vaccinați.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/sorin-cimpeanu-7-200-de-elevi-din-totalul-celor-3-milioane-vor-invata-in-online/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 732 more Information on that Topic: mainnews.ro/sorin-cimpeanu-7-200-de-elevi-din-totalul-celor-3-milioane-vor-invata-in-online/ […]