Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Siemens Energy este interesată să investească în România, anunță ministrul Energiei

By news.ro , in Stirile zilei , at 30 martie 2022

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că Siemens Energy este interesată să investească în România. Declarația vine după o întâlnire a ministrului cu reprezentanții companiei, care a avut loc marți, 29 martie.

„Veşti bune pentru România şi de la Berlin. După reuniunea P-TECC, de la Praga, în seara asta am avut o întâlnire de lucru cu Ariel Porat, directorul pe zona Europa al companiei Siemens Energy, care a transmis că sunt interesaţi să investească în ţara noastră. Au deschis un HUB regional de servicii în domeniul energiei, IT şi cyber security.

În prezent sunt deja angajate 100 de persoane, urmând să fie create alte 1.200 noi locuri de muncă. De asemenea, vor să se implice în procesul de tranziţie, de la cărbune la gaze naturale, prin investiţii în producţia de hidrogen, în stocaj şi în dezvoltarea sistemului energetic. Le-am transmis că România susţine proiectele de investiţii în energie”, a arătat Virgil Popescu, marţi seară, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că la întâlnire a participat şi Adriana-Loreta Stănescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Federală Germania.

Popescu a adăugat că miercuri participă la conferinţa Berlin Energy Transition Dialogue, unde va avea întâlniri bilaterale cu ministrul azer al Energiei Parviz Shahbazov şi cu Oliver Krischer, secretar de stat în Ministerul federal al Economiei şi Protecţiei Climei – Germania.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW