Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Siegfried Mureșan: Decizia lui Cîrstoiu de a face conferința de presă în fața spitalului este nepotrivită / Cum a motivat candidatul PSD-PNL decizia

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 20 aprilie 2024

Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, l-a critica sâmbătă, 20 aprilie, într-o postare pe Facebook, pe candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, care a ținut vineri seara o conferință de presă în fața Spitalului Universitar, unde și-a prezentat explicațiile pe tema acuzațiilor de incompatibilitate.

„Decizia domnului Cătălin Cârstoiu de a face conferința de presă în fața spitalului este nepotrivită.

Spitalul este pentru a trata bolnavii, nu pentru a face campanie electorală, iar un medic ar trebui să știe asta mai bine decât oricine”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.

Candidatul PSD-PNL în cursa pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a susținut vineri, 19 aprilie, o conferință de presă, la mai bine de o săptămână de când mai multe investigații jurnalistice au arătat că managerul Spitalului Universitar s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate. Liderii coaliției i-au cerut medicului să clarifice acuzațiile aduse.

Cîrstoiu a susținut, din nou, că a consultat și în clinica privată pentru a-și ajuta pacienții, dar și colegii medici care aveau nevoie de expertiza sa.

Cîrstoiu: Bisturiul nu mi-l ia nimeni

În cadrul conferinței de presă anunțată cu puțin timp înainte Cîrstoiu a ținut să clarifice de ce a fost organizată în fața Spitalului Universitar, ci nu la un sediu de partid. Cîrstoiu a motivat că „bisturiul nu i-l ia nimeni”.

„Am făcut conferința aici pentru că bisturiul nu o să mi-l ia nimeni. Eu nu am făcut din politică o meserie”, a mai spus medicul Cătălin Cîrstoiu.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii