UPDATE Și ministrul Adrian Oros şi-a dat demisia din grupul parlamentar PNL
UPDATE Deputatul Bogdan Bola a anunțat și el vineri, 29 octombrie, că a părăsit grupul parlamentar al PNL și va activa, de acum încolo, ca parlamentar neafiliat. Astfel, numărul liberalilor care s-au dezafiliat a ajuns la 10 în total.
Știrea inițială
Și ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, şi-a dat demisia din grupul parlamentar PNL. Senatorul liberal a făcut anunțul vineri, 29 octombrie, pe contul său de Facebook. El a criticat „echipa câștigătoare”, făcând referire la noul șef al PNL, Florin Cîțu, și liberalii care l-au susținut la Congresul din septembrie, afirmând că a transformat PNL din cel mai onorabil partid românesc în cel mai detestat si izolat partid.
„Guvernul liberal Orban a reușit să treacă țara printr-o perioadă dificilă, cu care România nu s-a mai confruntat în ultima vreme. Și a făcut-o foarte bine. Am vorbit anul trecut de construcția unei coaliții de dreapta care să dezvolte România. Care să reconstruiască încrederea că și în România se poate. Am promis stabilitate, profesionalism, decență, bunăcuviință, seriozitate.
În ultima perioadă, nu reușesc să explic oamenilor care și-au pus speranța în noi, comportamentul total aberant al celor care au confiscat Partidul Național Liberal. Din păcate, constat acum, ca nu a fost vreun plan, sau un proiect pentru PNL, sau pentru România. Sau dacă a fost, este ceea la ce asistăm în zilele noastre. Un plan pentru distrugerea PNL. Și care compromite șansele la dezvoltare a României.
Cred cu convingere, că singura soluție realistă și decentă pentru gestionarea crizei politice, sanitare și economice din țara, este refacerea coaliției și un guvern condus de Ludovic Orban. Rămân asumat valorilor în care cred, în echipa liberală a lui Ludovic Orban. Singurul lider liberal cu credibilitate, în jurul căruia se poate construi, nu demola, așa cum se întâmplă cu actuala conducere a PNL”, se arată în postarea ministrului interimar al Agriculturii.
Context
Cu demisia ministrului interimar al Agriculturii, numărul liberalilor care s-au retras din grupurile parlamentare ale PNL a ajuns la 9, cu tot cu Ludovic Orban, cel care a și dat tonul plecărilor.
Ludovic Orban, fostul șef al liberalilor, și-a anunțat dezafilierea de PNL în plenul Camerei Deputaților marți, 26 octombrie. Ulterior, alți 8 liberali au anunțat aceeași decizie: Ovidiu Florean, Alexandru Kocsis, Ion Ştefan, George Ionescu, Constantin Şovăială, Ionel Dancă, Luminiţa Barcari și, acum, Adrian Soros.
Mai multe detalii despre acest subiect:
Încă trei liberali l-au urmat pe Ludovic Orban și au demisionat din grupul parlamentar PNL
Mai mulți liberali şi-au anunţat retragerea din grupul parlamentar al PNL
Foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Comentarii
Boho coffee у Гиперболы, ТРЦ Гринвич, 8 марта, 46, 0 этаж, напротив Гиперболы https://bohoekb.ru/.
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/si-ministrul-adrian-oros-si-a-dat-demisia-din-grupul-parlamentar-pnl/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/si-ministrul-adrian-oros-si-a-dat-demisia-din-grupul-parlamentar-pnl/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/si-ministrul-adrian-oros-si-a-dat-demisia-din-grupul-parlamentar-pnl/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/si-ministrul-adrian-oros-si-a-dat-demisia-din-grupul-parlamentar-pnl/ […]