Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Serviciul Rutier din Botoșani, decimat de procurorii DNA: 10 polițiști, reținuți pentru 24 de ore. Alți 6 agenți au fost plasați sub control judiciar

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 3 iunie 2021

Procurorii DNA au dispus reținerea pentru 24 de ore a 10 polițiști, dintre care un ofițer și 9 agenți, din cadrul Serviciului Rutier Botoșani, acuzați de fapte de corupție. Alți 6 agenți au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. 

După cum Main News a scris aici, procurorii DNA au făcut miercuri mai multe percheziții în 20 de localități de pe raza județului Botoșani, inclusiv la sediul Poliției Rutiere, într-un dosar în care ofițeri și agenți de poliție sunt acuzați de fapte de corupție.

Ofițerul de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Serviciul Rutier, Eduard Florin Iacob, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de luare de mită (două fapte, dintre care una în formă continuată), abuz în serviciu (trei fapte), fals intelectual, uz de fals, în formă continuată, și favorizare a făptuitorului.

Agenții de poliție Viorel Anton, Ionel Bălan, Gabriel Botezatu, Robert Neculai Fecioru, Dorel-Constantin Gherasim, Pavel Ionuț Guriuc, Dumitru-Cătălin Luca, Ciprian-Constantin Rusu și Stelian-Iulian Coșman, reținuți pentru 24 de ore, sunt acuzați de luare de mită și de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

În schimb, față de agenții de poliție Vigil Podaru, Mihai Romanescu, Ștefan Bunduc, Nicolae-Ovidiu Pușcașu, Lucian Ripiceanu și Sorin Guraliuc, acuzați de luare de mită și abuz în serviciu, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

O altă persoană fizică implicată în dosar a fost reținută pentru 24 de ore.

Mita cerută, între 100 de lei și 100 de euro

„În perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 inculpați, polițiști în cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul Rutier (inclusiv ofițerul de poliție), în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației, ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei și 100 euro de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier.

Într-un context asemănător, în perioada 31 martie 2019 – 09 iulie 2020, inculpatul Iacob Florin Eduard, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect „punerea în circulație sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice”, deschis față de inculpatul persoană fizică, reținut în prezenta cauză.

Prin aceste demersuri, ofițerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a acestuia și emiterea unei soluții procedurale de netrimitere în judecată”, potrivit unui comunicat transmis de DNA.

Sursă foto: Poliţia Română

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *