Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Serviciul de ambulanță București-Ilfov, eforturi uriașe pentru a face față cazurilor de coronavirus / Dr. Alis Grasu: S-au folosit mijloace de intervenție pentru mai multe persoane

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 22 octombrie 2020

Serviciul de ambulanță București-Ilfov se luptă, în aceste zile, cu un număr uriaș de solicitări, după ce Capitala și județul Ilfov au raportat, împreună, 1.010 cazuri noi de coronavirus, doar în ultimele 24 de ore. Pentru a putea face față solicitărilor, pacienții asimptomatici sunt transportați pentru evaluare cu ambulanțe de tip A2, ce permit transportul a șase persoane, mașini de victime multiple sau chiar microbuze de stradă, potrivit Dr. Alis Grasu, managerul serviciului de ambulanță București Ilfov.

Ca să putem face față pacienților, s-au folosit mijloace de intervenție pentru mai multe persoane

Contactată de mainnews.ro, Alis Grasu a explicat că pacienții confirmați cu coronavirus, dar asimptomatici sau care prezintă simptome minore, trebuie duși la spital pentru evaluare.

Astăzi vorbim, în regiunea București-Ilfov, de 1.010 persoane care au fost confirmate pozitiv, 206 în Ilfov, 804 în București. Sunt pacienți cărora li s-a făcut telefonic ancheta epidemiologică, care au fost sunați de un operator dintr-un call-center special amenajat și întrebați despre semnele și simptomele pe care le prezintă. Pacienții asimptomatici sau cu simptome minore trebuie duși, conform legii, la spital pentru evaluare”, a declarat Dr. Alis Grasu, pentru mainnews.ro.

Dr. Alis Grasu a precizat că, pentru a face față tuturor pacienților infectați cu noul coronavirus, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a primit, de la ISU și SMURD, autoutilitare cu care mai mulți pacienți asimptomatici pot fi transportați concomitent la spital.

Ca să putem face față la acești pacienți s-au folosit mijloace de intervenție pentru mai multe persoane. Sunt ambulanțele A2, care permit transportul a 5 persoane pe scaun și o persoană pe targă, sunt mașini de victime multiple, de la colegii de la ISU și SMURD. Tot colegii de la ISU și SMURD au adus, sub coordonarea DSU, mai multe microbuze din stradă, ale ISU, cu personal, tocmai pentru a crește capacitatea de transport a acestor persoane asimptomatice la evaluare”, a afirmat Alis Grasu.

Managerul SABI a adăugat că transportul concomitent al mai multor persoane confirmate cu COVID-19 nu prezintă niciun risc epidemiologic.

Toate persoanele au buletin pozitiv, toate persoanele au boala și toate merg într-un centru, spital de boli infecțioase, institut de pneumologie, cum este „Marius Nasta”, sau într-un centru special amenajat pentru evaluarea pacientului pozitiv COVID-19, cum este centrul de la Chitila. Nu există niciun risc, toți sunt asimptomatici sau cu simptomatologie minoră. Nu sunt urgențe, nu sunt pacienți cu stare gravă, pozitivi. Sunt persoane care, în urmă cu câteva luni, refuzau să meargă la spital, dar care acum, pentru siguranța lor, legea obligă să fie duși la evaluare. Pacienții sunt duși în condiții de siguranță. Toți poartă măști, scaunele sunt așezate unul în spatele celuilalt”, a adăugat Alis Grasu.

Rămânem, în continuare, un serviciu de urgență

Managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov a dat asigurări că pacienții care nu suferă de coronavirus, dar care au nevoie de serviciile ambulanței, reprezintă o prioritate, în momentul în care viața acestora este pusă în pericol.

Rămânem, în continuare, un serviciu de urgență și prioritizăm aceste solicitări în funcție de gradul de urgență. Reușim să rezolvăm în timpul cel mai scurt urgența de cod roșu, adică aceea în care viața este pusă în pericol imediat. Pe aceea o protejăm cu toate forțele noastre. Apoi, urgența de cod galben, care este tot urgență și, după aceea facem acele consultații la domiciliu, unele care nu au nicio legătură cu infecția cu coronavirus și cele mai multe, persoane care au semne și simptome, dar nu au semne de gravitate. Timpii de ajungere la aceste solicitări, sigur, sunt lungi. Tocmai, ca să putem folosi, în primul rând, resursele pentru urgență”, a declarat Managerul SABI.

Oamenii care sună la un serviciu de urgență trebuie să fie corecți

Dr. Alis Grasu susține că oamenii care sună la 112 ar trebui să fie corecți, deoarece operatorii sunt nevoiți să încadreze solicitarea într-un anumit tip de urgență, pentru a le permite medicilor să se ocupe de cazurile în care viața este pusă în pericol.

Oamenii care sună la un serviciu de urgență, la numărul unic 112, trebuie să fie corecți. Să spună corect care le sunt semnele și simptomele, să răspundă corect la întrebări, astfel încât operatoarea să încadreze solicitarea respectivă într-un cod corect de urgență. Cazurile care sunt urgență de cod verde, consultații la domiciliu, vor avea timp mari de așteptare. 

În final am răspuns la toate solicitările. Urgența reală, urgențele de cod roșu și galben trebuie și este corect să aibă prioritate, pentru că oamenii mor în continuare și din cauza altor boli, nu numai din cauza infecției cu coronavirus. Trebuie să protejăm toată populația, populația să fie un partener foarte bun al serviciilor de urgență, astfel încât împreună să facem un management cât mai corect al acestor resurse și să rezolvăm urgența reală, urgența în care viața este pusă în pericol”, a adăugat Dr. Alis Grasu.

Sursă foto: Inquam photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you will find 45048 more Info on that Topic: mainnews.ro/serviciul-de-ambulanta-bucuresti-ilfov-eforturi-uriase-pentru-a-face-fata-cazurilor-de-coronavirus-dr-alis-grasu-s-au-folosit-mijloace-de-interventie-pentru-mai-multe-persoane/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/serviciul-de-ambulanta-bucuresti-ilfov-eforturi-uriase-pentru-a-face-fata-cazurilor-de-coronavirus-dr-alis-grasu-s-au-folosit-mijloace-de-interventie-pentru-mai-multe-persoane/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on on that Topic: mainnews.ro/serviciul-de-ambulanta-bucuresti-ilfov-eforturi-uriase-pentru-a-face-fata-cazurilor-de-coronavirus-dr-alis-grasu-s-au-folosit-mijloace-de-interventie-pentru-mai-multe-persoane/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: mainnews.ro/serviciul-de-ambulanta-bucuresti-ilfov-eforturi-uriase-pentru-a-face-fata-cazurilor-de-coronavirus-dr-alis-grasu-s-au-folosit-mijloace-de-interventie-pentru-mai-multe-persoane/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW