Serghei Lavrov, despre maternitatea bombardată de ruși: Era o bază ultraradicală a Batalionului Azov
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a susținut joi, 10 martie, că maternitatea care a fost bombardată miercuri de soldații ruși era, de fapt, o bază ultraradicală a Batalionului Azov.
„Privind maternitatea, este pentru prima dată când auzim țipete dramatice despre așa presupusule atrocități comise de forțele armate ruse. La întâlnirea din Consiliul de Securitate al ONU, delegațiile au prezentat fapte despre această maternitate. Aceasta a fost de mult luată de Batalionul Azov și alți radicali, ei au scos de acolo toate femeile și asistentele și au pus o bază ultraradicală a Batalionului Azov acum 3 zile. Deci, trageți voi concluziile, cum este manipulată lumea”, a declarat Lavrov, după negocierile avute cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, în Antalya.
Astăzi a avut loc prima întâlnire față-în-față dintre cei doi miniștri de Externe ai Rusiei, respectiv Ucrainei, Sergei Lavrov și Dmytro Kuleba, în Antalya. Negocierile pentru încetarea focului și pace au fost mediate de Turcia.
Context
Armata rusă a bombardat miercuri, 9 martie, un spital de copii din Mariupol, oraș aflat sub asediu de mai bine de o săptămână, provocând daune majore, potrivit serviciului de presă al primăriei. Cel puțin 17 persoane au fost rănite în urma acestui atac, potrivit șefului administrației militaro-civile Donețk, Pavel Kirilenko, citat de agenția UNIAN.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat bombardarea spitalului de copii din Mariupol, el susținând că sub dărâmături se află oameni, inclusiv copii.
„Mariupol. Atac direct al forţelor ruse la maternitate. Oameni, copii se află sub dărâmături. O atrocitate! Cât va mai fi lumea complice în ignorarea terorii? Închideţi în acest moment spaţiul aerian! Opriţi crimele! Puterea e în mâinile voastre, dar se pare că vă pierdeţi umanitatea”, a transmis Zelenski pe Twitter.
Foto: Facebook/ Serghei Lavrov
Comentarii
[…] Serghei Lavrov, despre maternitatea bombardată de ruși: Era o bază ultraradicală a Batalionului … […]
[…] va avea loc mâine”, a subliniat el. Beaune a condamnat, de asemenea, drept un „masacru” un atac aerian rus al unui spital pediatric din Mariupol şi a denunţat intensificarea atacurilor ruse vizând civili în […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/serghei-lavrov-despre-maternitatea-bombardata-de-rusi-era-o-baza-ultraradicala-a-batalionului-azov/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 28097 additional Info to that Topic: mainnews.ro/serghei-lavrov-despre-maternitatea-bombardata-de-rusi-era-o-baza-ultraradicala-a-batalionului-azov/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/serghei-lavrov-despre-maternitatea-bombardata-de-rusi-era-o-baza-ultraradicala-a-batalionului-azov/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/serghei-lavrov-despre-maternitatea-bombardata-de-rusi-era-o-baza-ultraradicala-a-batalionului-azov/ […]