Serghei Lavrov confirmă planurile Moscovei de a schimba regimul în Ucraina

Ministrul rus de Externe a declarat luni, 25 iulie, că obiectivul principal al Moscovei este de a răsturna guvernul președintelui ucrainean, Volodymyr Zelenskiy, în timp ce loviturile aeriene rusești continuă să lovească orașele din Ucraina.
Vorbind la un summit al Ligii Arabe de la Cairo, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova este hotărâtă să îi ajute pe ucraineni „să se elibereze de povara acestui regim absolut inacceptabil”.
Lavrov a acuzat Kievul și „aliații săi occidentali” că fac propagandă menită să se asigure că Ucraina „devine dușmanul etern al Rusie”, a relatat Associated Press.
„Popoarele rus și ucrainean vor continua să trăiască împreună, vom ajuta cu siguranță poporul ucrainean să scape de acest regim, care este absolut antipopular și antiistoric”, a declarat el.
Comentariile lui Lavrov au contrastat puternic cu linia Kremlinului la începutul războiului, când oficialii ruși au subliniat în mod repetat că nu urmăreau să răstoarne guvernul lui Zelenskiy.
152 de zile de război / Ucraina: Situaţia de pe linia frontului nu a suferit schimbări semnificative
Foto: Nexta_tv / Twitter



