Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Sentința definitivă din Dosarul „Colectiv” a fost amânată

By Diochetanu Andreea , in Justitie Stirile zilei , at 3 ianuarie 2022

Curtea de Apel Bucureşti a decis luni, 3 ianuarie, amânarea unei sentințe definitive în principalul dosar legat de tragedia din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015. Sentința a fost amânată pentru data de 3 martie.

În primă instanță, Tribunalul București a dat pedepse care, cumulate, ajung la 115 ani de închisoare.

La ultimul termen din proces, care a avut loc în decembrie 2021, procurorii au cerut ca inculpații din dosarul Colectiv să primească pedeapsa maximă prevăzută de Lege, iar victimele tragediei din 30 noiembrie 2015 să primească daune morale în conformitate cu suferințele acestora.

„Victimele au suferit și vor suferi toată viața din cauza rănilor din acea noapte fatidică din clubul Colectiv, din cauza inculpaților care au urmărit doar profitul (…) Oamenii au ars, și nu vorbim de doi, ci de un cimitir”, au transmis procurorii, în sala de judecată.

Totodată, anchetatorii au transmis că nu există motive pentru care foștii patroni ai clubului, actualul edil din Sectorul 5, pirotehniștii și ceilalți funcționari publici trimiși în judecată să primească pedepse mai mici față de maximul prevăzut de lege.

„Tragedia putea fi evitată dacă s-ar fi urmărit o minimă protecție contra incendiilor la organizarea concertului Goodbye to Gravity, cu minime măsuri de precauție(…)În prezenta cauză, niciuna dintre victime nu putea evita producerea tragediei, ci doar administratorii clubului”, au mai subliniat anchetatorii.

Pedepse mai mici pentru funcționarii publici

La termenul din 3 noiembrie, Curtea de Apel București a decis schimbarea încadrării juridice pentru funcționarii publici trimiși în judecată, printre care se numără și fostul primar al Sectorului 4 (actual edil în Sectorul 5).

Astfel, lui Cristian Popescu Piedone i-a fost modificată acuzația de „abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave”, pentru care a fost condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni de închisoare, în acuzația de „abuz în serviciu”.

Pentru abuzul în serviciu, fostul primar al sectorului 4 riscă cel mult 7 ani de închisoare sau, dacă instanța decide, o condamnare cu suspendare.

În cazul celorlalți inculpați, pedeapsa maximă pe care o pot primi este în jur de 12-15 ani.

115 ani de închisoare în dosarul Colectiv

În decembrie 2019, în primă instanță, Tribunalul Capitalei i-a condamnat pe patronii clubului la câte 11 ani și 8 luni de închisoare, în timp ce fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a primit opt ani de detenție. Între timp, el a devenit primarul Sectorului 5.

Cei doi pirotehniști din Colectiv au primit 9 ani și 8 luni, respectiv 10 ani. La rândul lor, cei doi pompieri au fost condamnați la 9 ani și 2 luni.

Reprezentanții firmei de artificii și fostele angajate ale primăriei au primit, de asemenea, condamnări. Însumate, sentințele ajung la 115 ani de închisoare.

Daniela Niță, unul dintre reprezentanții firmei de artificii, a murit în august 2021.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW