Wednesday, September 28, 2022
Jurnalism corect


Senatul a aprobat un amendament care majorează indemnizațiile demnitarilor

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 21 septembrie 2022 Etichete: , ,

Parlamentarii au adoptat miercuri, 21 septembrie, un amendament prin care își majorează salariile. Este vorba despre un amendament depus la OUG 115/2022, care a fost adoptat astăzi de Senat. Asta deși, tot astăzi, Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizările depuse de USR în legătură cu proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public. 

Să le luăm pe rând.

Potrivit USR, la propunerea senatorilor UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022, indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, vor crește de la 1 noiembrie 2022.

„Concret, cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021. De asemenea, prin amendamentul UDMR, votat de majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia de muncă, vor crește cu 25% și salariile și sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislatic și Administrației Prezidențiale”, arată formațiunea condusă de Cătălin Drulă într-un comunicat de presă.

Amendamentul a fost votat astăzi în plenul Senatului. USR susține că a fost singurul partid care s-a opus.

„USR nu poate accepta ca, sub umbrela majorării salariilor pentru angajații la stat, să beneficieze de creșteri de indemnizații și parlamentarii, aleșii locali și membrii Guvernului. Drama oamenilor obișnuiți, care se luptă în această perioadă cu inflația galopantă, cu ratele la bănci uriașe și cu facturile exorbitante nu trebuie să fie folosită de PSD, PNL și UDMR pentru a mai băga niște bani în buzunar parlamentarilor și baronilor locali”, a mai transmis USR.

Ministrul Dezvoltării nu știe nimic

După ședința de guvern de miercuri dimineață, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (UDMR), a fost chestionat despre amendamentul depus de colegii săi. Ministrul a susținut că nu știe nimic.

„Dvs aveți aceste informații. Eu am fost în ședința de guvern. Nu pot să comentez aceste amendamente de care doar dvs știți. N-am văzut nici decizia CCR. Altfel, pot să vă spun, ca și idee, că pe administrația publică locală, în ultimii patru ani, nu a fost niciun fel de creștere salarială, nici măcar legat de inflație.

Pe inflație, așa cum toți bugetarii au primit, este punctul de vedere al UDMR, este corect ca administrația locală să beneficieze de același principiu. Nu cunosc amendamentul pe care îl invocați”, a afirmat ministrul în briefing-ul de presă susținut după ședința Executivului.

Vor fi discuții în coaliție

El a mai explicat că amendamentele depuse la această lege vor fi discutate în coaliție.

„Ne vom uita pe aceste amendamente și vom discuta în coaliție. Va fi o decizie a coaliției și UDMR o va respecta. Dacă a fost un vot la Senat, atunci se va discuta în coaliție și se va lua o decizie pe care UDMR o va respecta”, a mai menționat ministrul Dezvoltării.

La rândul său, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului, a punctat că este necesară o analiză asupra resurselor, fiind întrebat dacă există fonduri pentru aceste majorări.

„În situația amendamentelor depuse la nivelul Parlamentului, ele au nevoie și de o analiză privind resursele. Ca atare, în raport de aceste amendamente, se fac și analizele respective la Ministerul Finanțelor. Înțeleg că este o chestiune recentă, de câteva ore. Veți avea opinia Guvernului după ce se fac analizele”, a puncta și Cărbunaru.

Context

Curtea Constituţională a admis miercuri, 21 septembrie, sesizările depuse de USR în legătură cu proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public, potrivit informațiilor Agerpres, confirmate de Mainnews.ro.

Principalele argumente de neconstituționalitate invocate în sesizări au fost legate de lipsa fișei financiare, încălcarea principiului bicameralismului, încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor.

„În proiectele de lege pe care USR le contestă inițiatorii nu au indicat de unde vor fi luați banii, adică sursa de finanțare, pentru acoperirea cheltuielilor bugetare ce decurg din aplicarea noilor măsuri.

Încălcarea principiului bicameralismului a avut loc din cauză că parlamentarii puterii au venit la Camera Deputaților cu amendamente care n-au existat în forma de la Senat și care au deturnat total scopul actului normativ aprobat. În acest fel, Senatul nu s-a pronunțat pe aceste măsuri, iar rolul său a fost exclus din procesul de legiferare.

Cea mai gravă încălcare a procedurilor parlamentare privind adoptarea proiectului Pl-x 21/2022 este că, la o săptămână după ce actul normativ a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților, puterea a decis, sub pretextul existenței unei așa-zise erori materiale, modificarea legii prin introducerea în text a unei excepții care prevede că se măresc și indemnizațiile tuturor demnitarilor. Or, Parlamentul, când a votat proiectul de lege, nu a aprobat așa ceva”, au explicat reprezentanții USR.

Parlamentul a adoptat pe 31 mai două proiecte legislative ce presupun creșterea salariilor pentru mai multe categorii de bugetari, incluzând angajați din ministerele Culturii, Transporturilor, Sănătății sau Educației.

Proiectul urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW