Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Şeful DSU, despre OUG pe sănătate: Impactul trebuie analizat serios / Nu poți să lași ca într-o junglă

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 15 februarie 2020 Etichete: , , , , ,

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, crede că Ordonanţa de Urgenţă care permite accesul spitalelor private la bani publici trebuie analizată serios. 

„Trebuie analizat impactul foarte serios. Sunt două modalități: una e CCR și a doua când intră OUG în Parlament să fie dezbătută, să corecteze articolele care pot produce impact foarte serios asupra sectorului public. Aceste sector trebuie să fie întărit și să aibă posibilitatea să evolueze fără să devină linia a doua după sectorul comercial. Nimeni nu are nimic cu sectorul comercial că există, dar din momentul în care există o subfinanțare foarte serioasă a sistemului sanitar.

Partajarea sumelor care provin mai ales de la bugetul de stat către comerciant și sectorul public, unde aceste sume au fost create ca să acopere o parte din subfinanțarea pentru că Casa nu poate acoperi costurile reale ale unor manevre. Aici trebuie o analiză foarte serioasă de impact. Articolul 111 atinge și sectorul de urgență.

Din momentul în care se vorbește de pacient critic și de suspiciune a cazului critic, fără sa clarifice despre ce e vorba, lasă loc de interpretări foarte vaste. Ce înseamnă suspiciune? Intră cineva la un UPU privat – și avem un spital -, spune că îl doare pieptul, i se fac analizele, investigațiile, se poate face și un tomograf, după care factură să plece la Ministerul Sănătății, să plătească? Acești bani de unde vor pleca? De la UPU Floreasca, Universitar, Pantelimon, Elias? 

Trebuie create reguli foarte serioase și clare. Nu poți să lași ca într-o junglă, cine pe cine, pentru că în final înseamnă că accepăm la un moment ca un spital privat să ucidă prin prezența lui și concurența lui, care e neloială, să ajungă să ucidă spitalul public din zona lui. Suntem pregătiți să permitem acest lucru în următorii ani să se întâmple? Nu cred că o țară trebuie să fie pregătită să facă această mișcare și trebuie să fim atenți în acest sens”, a spus Raed Arafat, șeful DSU, sâmbătă, la Digi24.

Avocatul Poporului, Renate Weber, va ataca la CCR controversata Ordonanță de Urgență din Sănătate care permite accesul spitalelor private la banii publici.

Guvernul condus de Ludovic Orban a adoptat în ultima şedinţă înainte ca Guvernul să fie demis, Ordonanţa de Urgenţă care permite accesul pacienţilor la servicii medicale, indiferent dacă furnizorii sunt publici sau privaţi.

sursa foto: Inquam Photos/George Călin

 

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW