Friday, June 25, 2021
Jurnalism corect


Șefia DIICOT mai așteaptă. Predoiu: Sunt concentrat să pun în dezbatere proiectele legilor Justiției

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 25 septembrie 2020 Etichete: , , ,

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri, că nu va declanșa procedura pentru numirea unui nou șef la DIICOT decât după ce vor fi puse în dezbatere publică proiectele care vizează modificarea legilor Justiției. Oficialul a spus că acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare.

Este prematur acum pentru că sunt concentrat să pun în dezbatere săptămâna viitoare proiectele legilor Justiției și apoi, într-un ritm normal, firește, ne aplecăm și asupra acestui subiect”, a declarat ministrul Predoiu.

Potrivit procedurii, ministrul Justiției trebuie să facă o propunere, Consiliul Superior al Magistraturii să dea un aviz consultativ, iar președintele țării să decidă dacă acceptă propunerea respectivă.

CITEȘTE ȘI: Șefa interimară a DIICOT: România este o țară a criminalității organizate | Oana Pâțu a preluat conducerea parchetului antimafia după demisia Giorgianei Hosu

Hosu, demisie după condamnarea soțului

Giorgiana Hosu a demisionat din funcția de șef al DIICOT, după ce soțul său a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Carpatica. Decizia de condamnare nu este definitivă.

Decizia fostei șefe DIICOT a fost comunicată de Ministerul Justiției.

Demisia procurorului şef DIICOT a fost motivată de preocuparea de a proteja credibilitatea instituţiei şi a avut la bază un context cu care nu a avut vreo legătură şi din cauze care nu îi sunt imputabile”, conform comunicatului emis de MJ.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW