Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șefa Oficiului Naţional pentru Achiziţii, urmărită penal de DNA, pentru achiziţiile de măşti

By Diochetanu Andreea , in Justitie Stirile zilei , at 5 mai 2022

Nagy Cornelia, la data faptelor și în prezent președinte al Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC), este urmărită penal, fiind acuzată de infracțiunea de abuz în serviciu, a anunțat joi, 5 mai, Direcția Națională Anticorupție (DNA). Alături de ea, este urmărită penal și Hohan Mădălina Ioana (fostă Deaconescu), consilier achiziții publice în cadrul ONAC.

„Procurorii (…) au dispus efectuarea urmăririi penale față de Nagy Cornelia, la data faptelor și în prezent președinte al Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) și Hohan (fostă Deaconescu) Mădălina Ioana, consilier achiziții publice în cadrul aceleiați instituții publice, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, foloase necuvenite.

În cauză s-a mai dispus efectuarea urmăririi penale față de SC ROMWINE & COFFE SRL și față de alte persoane administratori de societăți comerciale, în sarcina cărora s-au reținut infracțiuni de trafic de influență, spălarea banilor, infracțiuni de fals și înșelăciune”, anunță joi, 5 mai, DNA.

Anchetatorii precizează că în prezent se fac cercetări privind modalitatea presupus nelegală în care, în cursul anului 2020, la începutul pandemiei de COVID-19, a fost încheiat un contract cadru de achiziții publice de măști de protecție, în valoare de peste 50 de milioane lei.

Nagy Cornelia și Hohan Mădălina Ioana ar fi semnat, prin încălcarea legislației, în cursul lunii martie 2020, un Acord cadru între instituția pe care o reprezentau și firma SC ROMWINE & COFFE SRL, prin care era vizată achiziția a 1.750.000 măști de protecție.

„În demersurile lor, cele două reprezentante ale ONAC ar fi fost determinate cei doi oameni de afaceri care controlau firma SC ROMWINE & COFFE SRL și de administratorul acesteia, care, împreună, s-ar fi înțeles să interpună firma în procedura de atribuire a contractului finanțat din bani publici, deși cunoșteau că respectiva firmă nu are capacitatea tehnică și financiară să onoreze acordul cadru.

Cum SC ROMWINE & COFFE SRL nu avea capacitatea să respecte clauzele contractuale (livrarea la timp a măștilor), ar fi fost falsificate mai multe documente care i-ar fi permis acesteia să evite plata către statul român a unor penalități în valoare de 12.786.706 lei.

Pentru a se asigura de obținerea/derularea în bune condiții a contractelor de achiziții publice cu materiale sanitare, unul dintre suspecți ar fi achitat unei alte persoane, suspect în cauză, sub forma unui contract de reprezentare consultanță și prestări servicii – intermediere, suma de 568.820 lei”, precizează comunicatul DNA.

Astfel, ar fi fost vătămate interesele societăților participante în cadrul procedurii și ale instituțiilor publice implicate în controlarea pandemiei.

Totodată, s-ar fi obținut un folos necuvenit în sumă totală de 22.906.031 lei pentru societățile controlate de suspecți (atât pentru cea care a încheiat contractele de mai sus, cât și pentru firmele interpuse).

Celor două suspecte li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you will find 32902 more Information on that Topic: mainnews.ro/sefa-oficiului-national-pentru-achizitii-urmarita-penal-de-dna-pentru-achizitiile-de-masti/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on on that Topic: mainnews.ro/sefa-oficiului-national-pentru-achizitii-urmarita-penal-de-dna-pentru-achizitiile-de-masti/ […]

  • … [Trackback]

    […] Information on that Topic: mainnews.ro/sefa-oficiului-national-pentru-achizitii-urmarita-penal-de-dna-pentru-achizitiile-de-masti/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/sefa-oficiului-national-pentru-achizitii-urmarita-penal-de-dna-pentru-achizitiile-de-masti/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/sefa-oficiului-national-pentru-achizitii-urmarita-penal-de-dna-pentru-achizitiile-de-masti/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW