Friday, February 3, 2023
Jurnalism corect


Șefa Înaltei Curți, după votarea legii privind impozitarea „pensiilor speciale”: Prezentarea populistă a unor subiecte de interes public nu ține loc de rezultate concrete

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 18 iunie 2020 Etichete: , , ,

După ce Parlamentul a aprobat în ședința de miercuri impozitarea „pensiilor speciale”, președinta Înaltei Curți, Corina Corbu, a transmis un mesaj adresat celorlalte puteri ale statului în care atrage atenția asupra faptului că justiția a devenit ținta dezaprobării publice. Totodată, judecătoarea a avertizat că diminuarea veniturilor judecătorilor poate aduce atingere independenței acestora.

„Încercările de diminuare a garanţiilor de independenţă ale judecătorilor, mai vizibile astăzi, în forma lor economică, dar nu numai, se repetă cu regularitate şi sunt prilejuri de coagulare a forţelor politice, în ciuda mult proclamatului principiu al cooperării loiale între puterile statului. În pofida prevederilor constituţionale şi a jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, aceste tentative continuă şi în aceste zile,” a transmis Corina Corbu.

De asemenea, Corina Corbu a spus că Instanța supremă dezbate joi, în Secții Unite, dacă este necesară formularea unei obiecții de neconstituționalitate în legătură cu legea de impozitare a „pensiilor speciale”.

Redăm mesajul integral al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție

În calitatea conferită de Legea nr.317/2004, cu modificările și completările ulterioare,
de reprezentant al puterii judecătorești, subliniam într-un mesaj anterior tendința celorlalte
puteri ale statului de a trata justiția ca pe o ramură a puterii de stat de rang secundar, una care
trebuie „pusă la locul ei” și care este ușor de transformat în țintă a dezaprobării publice.

La câteva luni de la acest moment, constat o înrăutățire a acestei stări de fapt pe fondul
unei apetențe nedisimulate a numeroși reprezentanți ai Statului Român, în special din cadrul
puterii legislative, de a transforma autoritățile judiciare, dar și Curtea Constituțională, fie în
„vinovatul de serviciu”, cu unicul rezultat al mascării și perpetuării unor disfuncții sistemice în
ceea ce privește protejarea unor drepturi fundamentale ale cetățenilor români, fie în „inamicul
public”, care trebuie înfrânt pentru a putea fi revalorizată imaginea publică a altor ramuri ale
puterii de stat, cum este cazul, în aceste zile, cu mesajele publice transmise din partea
reprezentanților puterii legislative.

În aceste condiții, fără a intra într-o polemică inutilă cu persoane sau instituții cu
mijloace și abilități de comunicare și PR mult superioare celor ale sistemului judiciar, aș dori
doar să adresez celorlalte puteri ale statului o invitație publică la cooperare loială și, mai ales,
la sinceritate, ca prim pas indispensabil al acesteia, iar societății, o invitație la echilibru în
discursul public și la deschidere către argumentele tuturor părților implicate.
Prezentarea triumfalistă și, să-mi fie îngăduită aprecierea personală, populistă a unor
subiecte de interes public nu ține loc de rezultate concrete în ceea ce privește corectarea unor
disfuncții din societatea românească.

Este îngrijorătoare, spre exemplu, lipsa oricărei dezbateri serioase privind lipsurile
sistemului nostru de răspuns la violența domestică sau, în general, la violența bazată pe gen,
rasă ori orientare sexuală.

În locul unei abordări integrate, care să conducă la schimbarea unor mentalități adânc
înrădăcinate în societate, în locul cooperării între toate puterile statului și cu organizațiile
societății civile pentru crearea unui sistem imediat de răspuns în special în ceea ce privește
violența îndreptată împotriva femeilor și a copiilor, în condițiile ignorării totale a formelor
insidioase de violență, precum aceea economică sau cea spirituală, nu vom găsi niciodată căile
de rezolvare a acestor probleme, ci doar de cosmetizare a lor. Și aceasta este cea mai sigură cale
pentru ca tragedii precum aceea a fetei de 17 ani incendiate, sau a tinerei de 18 ani ucise în
Vișeul de Sus, care au șocat pe bună dreptate o națiune, să se întâmple din nou și din nou.

Modificări legislative intempestive, adoptate pe un fond emoțional, și care de multe ori
nu trec testul de neconstituționalitate (reamintesc opiniei publice, spre pildă, ordonanța de
urgență privind cartelele prepay emisă după cazul Caracal, care contravenea flagrant unei
decizii anterioare a Curții Constituționale și nu a devenit aplicabilă niciodată, ceea ce era perfect
previzibil încă de la momentul emiterii), introducerea unor posibile elemente de discriminare
în legislația penală, demiterile sau acțiunile disciplinare, deși desigur justificate când există
indicii ale unor responsabilități de natură personală, nu vor face ca femeile și copiii României
să fie mai protejați, cât timp nu sunt dublate de reforme reale.

Modificarea sistemului răspunderii disciplinare a judecătorilor, prin inserarea unor
texte de lege într-un act normativ fără nicio legătură cu acest subiect, adoptate cu încălcarea
regimului constituțional al legilor organice și în condițiile în care un act normativ conținând un
text similar fusese declarat neconstituțional cu câteva zile înainte ca Parlamentul să
reglementeze din nou aceeași abatere disciplinară nu reflectă atitudinea unei puteri legislative
care își dorește cu adevărat o justiție independentă, pilon al unui stat de drept.

Celeritatea judecării cauzelor nu se asigură în mod durabil și realist instituind termene
arbitrare și amenințând corpul judecătorilor cu o nouă abatere disciplinară, ci, în primul rând,
asigurând calitatea legislației și așezarea corectă a competențelor, încurajând în mod real
formele alternative de soluționare a litigiilor și, nu în ultimul rând, oferind instanțelor condițiile
necesare pentru a-și putea desfășura activitatea. Ea mai poate fi asigurată schimbând atitudinea,
deja aproape permanentizată, de ignorare nu numai a jurisprudenței Curții Constituționale, a
Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, dar și a
obligației legale de solicitare a avizului Consiliului Superior al Magistraturii de către puterea
legiuitoare.

Încercările de diminuare a garanțiilor de independență ale judecătorilor, mai vizibile
astăzi, în forma lor economică, dar nu numai, se repetă cu regularitate și sunt prilejuri de
coagulare a forțelor politice, în ciuda mult proclamatului principiu al cooperării loiale între
puterile statului. În pofida prevederilor constituționale și a jurisprudenței constante a Curții
Constituționale, aceste tentative continuă și în aceste zile.

În schimb, lipsește cu desăvârșire o dezbatere realistă, cu prezența tuturor părților
implicate, a modalităților de corectare a inechităților din sistemul de pensii de serviciu, care
le-a făcut de altfel atât de impopulare. În același timp, lipsesc cu desăvârșire datele concrete și
aplicate care să permită publicului să-și formuleze o apreciere corectă cu privire la costurile și
beneficiile pe care le presupun astfel de inițiative legislative, ceea ce a condus la crearea și
întreținerea voită în societatea românească a unui curent de opinie negativ, căruia i se uneori un
nivel apropiat de ură, împotriva judecătorilor și procurorilor, inclusiv cu privire la judecătorii
Curții Constituționale.

Solicit în mod public inițiatorilor unor astfel de modificări legislative să prezinte public
proporția pe care o reprezintă pensiile foștilor magistrați din totalul pensiilor de serviciu și
pensiilor speciale (reamintesc că pensiile judecătorilor și procurorilor nu sunt pensii speciale,
însă există și această categorie) care vor rămâne în plată, precum și ponderea în PIB a
economiilor concrete ce se presupune că vor fi realizate la bugetul statului prin afectarea gravă
a garanțiilor financiare privind independența judecătorilor. Cred că toți cetățenii români sunt
îndreptățiți să dețină aceste date înainte de a-și face propria evaluare și să poată aprecia singuri
dacă nu cumva prin aceste modificări se are în vedere tocmai afectarea substanței unor drepturi
cu impact direct asupra independenței sistemului judiciar.

Până una alta, iată însă care sunt realitățile sistemului judiciar, cel puțin la nivelul
instanței sale supreme, în această săptămână:
Instanța supremă dezbate în Secții Unite dacă este necesară formularea de obiecții de
neconstituționalitate cu privire la trei proiecte de acte normative adoptate de către Parlamentul
României. Cu privire la unul dintre ele s-a decis deja sesizarea Curții Constituționale, la data
de 15.06.2020, celelalte două vor fi dezbătute astăzi. În calitate de cetățean, poate mai mult
decât în calitate de judecător, consider această situație nepotrivită prin prisma exigențelor de
rigoare impuse de un proces legislativ coerent.

Nu mai târziu de ieri, 17.06.2020, un complet al celei mai înalte instanțe a României nu
a putut proceda la judecarea unei cauze întrucât nu există o sală de judecată care să fi permis
accesul concomitent al tuturor persoanelor care s-au prezentat la judecarea cauzei al tuturor
participanților la proces, cu asigurarea normelor de distanțare, necesară în această perioadă.
Cauza a trebuit amânată, iar judecata urmează să continue în afara Înaltei Curți, respectiv într-o sală de festivități a unei instanțe din București.

La Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție se
acordă prim termen, în unele cauze, în intervalul mai-iunie 2022. Desigur că această realitate
poate fi pentru mulți cetățeni surprinzătoare și, în mod cert, este un motiv de profundă
nemulțumire pentru persoanele implicate, însă ea este generată atât de condițiile de spațiu și de
personal, dar mai ales de modul de așezare a competențelor în materia contenciosului
administrativ și fiscal.

Aceasta este parte din imaginea reală a justiției din România la acest moment, îi invit
public pe toți aceia care consideră că sistemul judiciar primește deja prea mult de la Statul
Român pentru îndeplinirea funcțiunii sale sociale să prezinte măcar un exemplu al unei alte
țări în care instanța supremă este obligată să se confrunte cu astfel de situații.
Judecătorii și procurorii sunt considerați vinovați în aproape fiecare scandal public.
Implicarea unui magistrat în orice tip de eveniment cu impact negativ îi scutește în mod aproape
automat pe cei direct responsabili în corectarea unor disfuncționalități evidente (fie ele de ordin
legislativ, administrativ, organizatoric etc.) de orice fel de acțiune concretă în afară de a acuza
sistemul judiciar și de a solicita tragerea la răspundere a magistraților implicați, de multe ori
fără a li se putea imputa vreo responsabilitate individuală concretă.

Instituții de drept sunt modificate peste noapte și în mod incoerent, cu ignorarea
jurisprudenței Curții Constituționale, a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului
sau a normelor de drept UE, fără nicio evaluare a impactului acestor modificări asupra calității
unui serviciu public – justiția, care rămâne (sau este menținut) fragil și cu o capacitate de
adaptabilitate redusă, mai ales din punct de vedere administrativ și logistic.

Atacurile îndreptate împotriva statutului judecătorilor și procurorilor, recunoscut prin
toate documentele internaționale ca garanție esențială a independenței justiției, primesc
justificări populiste și sunt proclamate public ca prilej de reparare a imaginii celorlalte ramuri
a puterii de stat. În strânsă legătură cu realitățile sistemului judiciar, deciziile jurisdicției
constituționale sunt intens criticate, ceea ce uneori conduce la adevărate atacuri mediatice
împotriva judecătorilor.

În final, aș dori să revin la chestiunea cooperării loiale cu celelalte puteri ale statului,
reiterând invitația la echilibru, moderație și, mai ales, sinceritate în discursul public. Cred cu
tărie că cetățenii români vor considera preferabil să avem o legislație stabilă și care să poată fi
interpretată în mod unitar de către instanțele judecătorești, dar și un sistem administrativ eficient
de punere în aplicare a acesteia, în locul ocazionalelor modificări legislative de conjunctură sau
avalanșelor de demiteri ori anchete disciplinare.

De asemenea, cred că vor prefera să nu mascăm „naționalizarea”, ”confiscarea” sau
reducerea drastică a cuantumului unor drepturi prin ”impozitare”(pe cei ce se vor arăta poate
deranjați de această afirmație îi invit să furnizeze publicului exemplul unui singur stat, cu sistem
de impozitare progresivă, unde treptele de taxare trec direct de la 10% la 85%).

În sfârșit, cred că se cuvine ca aceiași cetățeni să aibă acces la instanțe moderne, în care
eficiența este asigurată prin resurse suficiente și bună organizare, nu doar prin obligații stabilite
aproape arbitrar, sub amenințarea sancțiunilor disciplinare.

Un stat democratic modern este o formă de echilibru și de interoperabilitate, iar nu un
loc de confruntare, în care una dintre puterile statului pare a se considera ocazional puterea alfa,
considerând că poate călca în picioare sistemul judiciar, dar și Curtea Constituțională, oricând
dorește, dar, mai ales în corelație cu ciclul electoral.

În acest context, adresez celorlalte puteri ale statului invitația de a contribui
împreună, în mod real, la refacerea imaginii și la clădirea prestigiului instituțional, prin
modul în care vom reuși să performăm în slujba cetățeanului român și printr-o cooperare
loială în interesul acestuia, fără perturbarea echilibrului constituțional.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW