Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șefa FMI: Inflaţia va fi adusă sub control anul viitor, când majorările de dobânzi îşi vor face efectul

By news.ro , in Stirile zilei , at 16 iulie 2022

Ratele dobânzilor vor continua să crească la nivel global, până în 2023, când preţurile mari vor începe să scadă, ca răspuns la acţiunile băncilor centrale, a declarat vineri, 15 iulie, Kristalina Georgieva, director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), conform CNBC.

Preţurile materiilor prime, cum ar fi petrolul, „s-ar putea să fi ajuns la un platou şi au început să scadă în ultimele luni”, dar Georgieva a spus că acest lucru se întâmplă ca răspuns la riscurile de recesiune şi nu neapărat pentru că inflaţia a fost îmblânzită.

„Băncile centrale intensifică măsurile pentru a controla inflaţia, este o prioritate. Trebuie să continue până când devine clar că aşteptările inflaţioniste rămân ferm ancorate. În acest moment, încă vedem inflaţia în creştere; trebuie să aruncăm nişte apă rece pe ea”, a declarat Georgieva pentru CNBC, la întâlnirea G-20 din Bali.

Întreruperea lanţurilor de aprovizionare, din cauza pandemiei, a creat blocaje, în timp ce războiul din Ucraina a agravat aceste şocuri. Rezultatul a fost o creştere a preţurilor mărfurilor, inclusiv pentru produse de bază cheie, precum alimente, îngrăşăminte şi energie.

În timp ce inflaţia preţurilor alimentelor era deja în urcare înainte de pandemie şi războiul Rusiei în Ucraina, cele două evenimente nu au făcut decât să agraveze problema.

Potrivit Băncii Mondiale, preţurile alimentelor la nivel global au atins maxime istorice între martie şi aprilie anul acesta.

Indicele preţurilor mărfurilor alimentare al Băncii Mondiale pentru perioada martie-aprilie a crescut cu 15% în ultimele două luni şi a fost cu peste 80% mai mare decât acum doi ani.

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a declarat la întâlnirea G-20 că numărul global de subnutriţi va creşte cu 7,6 milioane în acest an şi va urca din nou cu 19 milioane în 2023.

Preţurile petrolului s-au stabilizat şi au început să scadă, retrăgându-se de la un maxim de 120 de dolari pe baril atins la începutul lunii iunie la sub 100 de dolari pe baril în săptămâna 11-17 iulie.

Cu toate acestea, inflaţia de consum din SUA a înregistrat luna trecută un maxim al ultimilor 40 de ani, de 9,1%, o situaţie descrisă de secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, la G-20, drept „inacceptabil de ridicată”.

În timp ce multe date folosite pentru a determina inflaţia au un decalaj, Georgieva a declarat pentru CNBC că toate semnele indică faptul că inflaţia nu a fost încă frânată. Ea a adăugat că este esenţial ca inflaţia să fie controlată, altfel veniturile vor fi erodate, lovind cel mai puternic în cele mai sărace părţi ale lumii.

Reflectând lecţiile învăţate din crizele economice anterioare, Yellen a declarat la întânirea G-20 că este esenţial ca guvernele să stabilească şi să menţină un cadru de răspunsuri politice care „să minimizeze durata şi severitatea recesiunilor” şi „să atenueze consecinţele economice negative asupra firmelor şi persoanelor fizice.”

Sursa foto: Facebook / Kristalina Georgieva

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *