Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șefa CSM: Pensia specială nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată. Acest demers al Parlamentului este de natură să afecteze predictibilitatea carierei magistraților

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 27 iunie 2020 Etichete: , ,

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nicoleta Țînț, susține că în cazul în care pensiile speciale vor fi eliminate, aceste demersuri ar încălca în mod evident principiul independenței și statutul constituțional al procurorilor.

După cum se cunoaşte, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat o poziţie fermă faţă de toate propunerile legislative vizând eliminarea, în mod direct sau printr-un procedeu disimulat (cum este cazul supraimpozitării), a pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

În măsura în care ar fi adoptate şi ar intra în vigoare, aceste demersuri, care au devenit frecvente în decursul ultimului an, ar încălca în mod evident principiul independenţei judecătorilor şi statutul constituţional al procurorilor şi ar avea potenţialul major de afectare a predictibilităţii fireşti în ceea ce priveşte reglementarea şi exercitarea drepturilor prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.

Ceea ce se impune a fi subliniat în primul rând este faptul că pensia de serviciu a magistraţilor nu se doreşte a fi un beneficiu personal al acestora, ci este justificată prin prisma specificului activităţii, care impune acestora obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite”, a declarat Nicoleta Țînț pentru Mediafax.

Șefa CSM precizează că pensia de serviciu a fost instituită pentru a încuraja stabilitatea în serviciu și formarea unei cariere în magistratură.

„Pensia de serviciu a fost instituită pentru a încuraja stabilitatea în serviciu şi formarea unei cariere în magistratură, deziderate fireşti într-un stat de drept care îşi doreşte să promoveze o justiţie independentă, realizată de magistraţi bine pregătiţi, în interesul justiţiabilului. Interdicţiile impuse magistraţilor vizează orice activitate care le-ar putea aduce venituri suplimentare şi care le-ar asigura posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le menţină după pensionare un nivel de viaţă apropiat de cel avut în timpul activităţii.

Tratamentul juridic diferit al magistraţilor în ceea ce priveşte sistemul de pensionare este justificat şi de riscurile pe care le implică exercitarea profesiei, cu un rol esenţial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice şi valorilor statului de drept”, mai spune șefa CSM.

Șefa CSM: Pensia specială nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată

Nicoleta Țînț explică faptul că pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată, constituind o compensație parțială a „inconvenientelor” ce rezultă din rigoarea statului special căruia trebuie să i se supună magistrații.

 „Aşadar, cred că este esenţial să fie înţeles şi de aceea trebuie reafirmat faptul că pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii şi care impune obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Aceste aspecte au fost precizate clar în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi reţinute în numeroase reglementări internaţionale relevante vizând statutul magistratului şi independenţa justiţiei, ca garanţie a statului de drept.

În acelaşi timp, trebuie menţionat că situaţia actuală – nefirească din punctul meu de vedere – în care cuantumul net al pensiei este mai mare decât cel al salariului în plată nu este rezultatul vreunei acţiuni a sistemului judiciar sau al modului de reglementare a pensiei de serviciu a magistraţilor, ci consecinţa inconsecvenţei legiuitorului, care, la momentul adoptării soluţiei legislative vizând trecerea contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat, nu a prevăzut o măsură corelativă, care să păstreze proporţia anterioară dintre cuantumul net al pensiei de serviciu şi cel al indemnizaţiei lunare a judecătorilor şi procurorilor.

În consecinţă, în calitate de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, care este, potrivit Constituţiei, garantul independenţei justiţiei, îmi exprim îngrijorarea faţă de reiterarea acestui demers în Parlamentul României, de natură să afecteze predictibilitatea carierei magistraţilor. Consecinţele directe ale acestei instabilităţi legislative sunt deja vizibile, concretizându-se inclusiv printr-un număr ridicat de cereri de pensionare care afectează nivelul resurselor umane în sistem. Într-un sistem legislativ stabil şi predictibil astfel de consecinţe negative ar fi semnificativ diminuate, cu efectul menţinerii unui sistem judiciar consolidat, a calităţii activităţii judiciare, deziderate pe care statul are obligaţia să le urmărească pentru a asigura justiţia de care societatea are nevoie”, a încheiat Țînț.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • If this is necessary, you should make northfloridahouse.com sure that the installation of the metal structure is carried out professionally. All instructions must be followed in practice.

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *