Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


Ședință crucială la PNL. Este așteptată decizia lui Florin Cîțu

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 2 aprilie 2022

Liberalii se întrunesc sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 12:00, într-o ședință a Biroului Executiv în care se decide soarta lui Florin Cîțu. Biroul Executiv al formaţiunii a fost convocat de Cîțu vineri, după ce a anunțat că nu recunoaște şedinţa BEx de vineri în care s-a decis convocarea Consiliului Naţional al PNL duminică, 3 aprilie.

Liderul Senatului a refuzat să spună ieri dacă demisionează sau nu de la șefia partidului, dar a menționat că va anunța multe lucruri în cadrul ședinței de astăzi.

„Toate documentele care au venit la partid erau adresate preşedintelui partidului pentru solicitare de BEx. În partid avem o regulă. Eu voi respecta de fiecare dată aceste reguli cât sunt la PNL şi am convocat, conform regulilor din PNL, un BEx, mâine (sâmbătă – n.red.), la ora 12:00, cu prezenţă fizică, unde voi anunţa mai multe lucruri”, a declarat Florin Cîţu, vineri, la sediul central al partidului.

Astăzi, la intrarea în sediul PNL, liderul liberalilor a precizat că dacă nu se prezintă nimeni la ședință va constata că nu e cvorum.

„Dacă nu se prezintă nimeni la ședință constat că nu e cvorum”, a afirmat acesta, citat de Mediafax. La ședința convocată de președintele PNL au venit Dan Vâlceanu, care a spus vineri că își va da demisia din funcția de secretar general, dar și fostul președinte al partidului, Theodor Stolojan.

Duminică, tot de la ora 12:00, ar urma să aibă loc Consiliul Naţional al PNL decis de liberalii care doresc demiterea actualului preşedinte al PNL.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW