Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

SCHENGEN | Funeriu susține că România nu ar trebui să accepte decuplarea de Bulgaria: Ar fi recunoașterea mentalității de slugă

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 8 decembrie 2022

România nu ar trebuie să accepte un eventual compromis privind aderarea la Spațiul Schengen, așa cum ar fi o admiterea parțială sau decuplarea de Bulgaria, susține Daniel Funeriu, fost ministru al educației. 

Aderarea României la Schengen se joacă în aceste ore în cadrul întrevederii Consiliului JAI al Uniunii Europene. Guvernul Austriei continuă să își exprime opoziția față de intrarea țării noastre, dar și a Bulgariei, invocând problema migrației, cu toate că datele Frontex arată că cei mai mulți dintre migranți ajung în Austria prin Balcanii de Vest. În aceste condiții, mai mulți oficiali români implicați în procesul de negociere au sugerat ideea decuplării de vecinii de la sud de Dunăre, ca o eventuală soluție de compromis, sau chiar o admitere parțială, întâi cu frontierele portuare și aeroportuare.

Funeriu: E momentul să mergem cu fruntea sus, nu cu mâna întinsă.

Asemenea scenarii sunt criticate vehement de Daniel Funeriu. Fostul ministru al educației susține că politicienii români trebuie să dea dovadă de demnitate în aceste negocieri, refuzând orice variantă de compromis.

„Sunt revoltat de ideea de a negocia o intrare parțială în spațiul Schengen. În acest moment aș proceda exact cum a procedat Polonia înainte de a intra în UE: aș refuza orice soluție parțială și aș refuza decuplarea de Bulgaria. Acceptare în spațiul Schengen în condiții identice Franței, Germaniei, Austriei și doar împreună cu Bulgaria. În acest moment istoric e momentul să mergem cu fruntea sus, nu cu mâna întinsă.
Abia acceptarea unui compromis ar însemna că politicienii care l-au acceptat sunt niște biete curci plouate cu care oricine poate face orice. Ar fi recunoașterea unui eșec, ar fi recunoașterea mentalității de slugă, ar fi recunoașterea lipsei oricărei forme de coloană vertebrală, ar fi recunoașterea faptului că pentru firimituri facem orice. Ar fi recunoașterea, oficială, a ceea ce mulți credem: că politicienii actuali, nu românii, sunt niște milogi care nu merită niciun respect”, a afirmat Daniel Funeriu, pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simionescu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW