Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șase români dintre cei 22 dați dispăruți în Spania au fost găsiți

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 31 octombrie 2024

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat joi, 31 octombrie, că şase persoane de cetăţenie română dintre cele 22 semnalate joi dimineaţă ca fiind dispărute se află în siguranţă.

Astfel, MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellon de la Plana, verifică informaţiile cu privire la posibila dispariţie a 16 cetăţeni români şi menţine contactul permanent cu autorităţile spaniole, verificările fiind în desfăşurare.

Ambasada României la Madrid este în legătură cu autorităţile centrale spaniole. De asemenea, reprezentanţii Consulatului României la Castellon de la Plana sunt în dialog permanent cu persoanele care au semnalat posibile cazuri de dispariţie a unor cetăţeni români, precum şi cu cele care au semnalat că se află în situaţii dificile, cu caracter de urgenţă.

Grup de acțiune pentru ajutorarea românilor din Spania

„Suntem alături de toţi cei afectaţi de inundaţiile grave din Spania, mulţi dintre ei români care muncesc, trăiesc sau studiază în această ţară. Toţi trebuie să ştie că statul român are grijă de cetăţenii săi, indiferent unde se află. Am cerut ministerelor să constituie un grup de acţiune pentru a vedea în ce condiţii putem amenaja la Castellón, în colaborare cu autorităţile spaniole, un centru logistic prin intermediul căruia statul român să ofere românilor din Spania afectaţi de inundaţii ajutor suplimentar faţă de ceea ce oferă statul spaniol”, a afirmat premierul Ciolacu, la reuniunea de la Palatul Victoria.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii