Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Salariile bugetarilor urmează să fie majorate. Ordonanța de Urgență, pe masa Guvernului

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 25 august 2022

Executivul are spre aprobare, în şedinţa de vineri de la ora 10.00, un proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Muncii prin care sunt majorate salariile personalului plătit din fonduri publice. De asemenea, Guvernul are alte două proiecte de ordonanţă de urgenţă pe ordinea zi, una care modifică Legea concediului paternal şi o alta care aduce schimbări la Legea privind venitul minim de incluziune.

Prin proiectul de OUG este prevăzută acordarea, prin excepţie de la prevederile alin.(1), începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

„Criza generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă”, arată nota de fundamentare a proiectului de OUG.

De asemenea, Guvernul urmează să modifice prin OUG legea concediului paternal.

„Concediul paternal se acordă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în scopul de a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut şi de a facilita concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie în cazul lucrătorilor care sunt părinţi. (…) Tatăl copilului nou-născut care are calitatea de lucrător are dreptul la un concediu paternal plătit de 10 zile lucrătoare. Lucrătorii pot cumula dreptul la concediul paternal plătit cu dreptul la învoire plătită, permisie sau zile de concediu, după caz, pentru naşterea unui copil, prevăzut de reglementările legale în vigoare aplicabile categoriei de personal din care fac parte. Indemnizaţia pentru concediul paternal se plăteşte din fondul de salarii al angajatorului şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective”, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă care modifică Legea concediului paternal.

De asemenea, tatăl care îndeplineşte obligatoriu serviciul militar în calitate de militar în termen, potrivit legii, are dreptul la o permisie de 10 zile lucrătoare acordate la naşterea propriului copil, iar permisia este acordatăşi tatălui care îndeplineşte obligatoriu serviciul militar în calitate de militar în termen, în vederea recunoaşterii paternităţii, în condiţiile legii.

„Permisia solicitată va fi justificată cu certificatul de naştere al noului-născut, din care să rezulte calitatea de tată a militarului, respectiv cu declaraţia de recunoaştere a paternităţii, întocmită în condiţiile legii”, mai indică sursa citată.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă înscris pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Executivului este cel care modifică Legea privind venitul minim de incluziune.

Astfel, printre reglementările propuse de proiectul de act normativ se numără constituirea venitului minim de incluziune – VMI din două componente, respectiv prin consolidarea doar a venitului minim garantat şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei în acord cu scopul VMI şi eliminarea raportării la indicatorul social de referinţă – ISR, potrivit notei fundamentare a OUG.

Totodată, este preconizată şi „admiterea în program a persoanelor vârstnice fără venituri şi fără susţinători legali care sunt îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidenţiale. Introducerea acestei reglementări privind persoanele vârstnice fără venituri din centrele rezidenţiale, asigură accesul acestora la servicii medicale adecvate, fiind asigurate, conform legii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuţiei şi contribuie totodată la creşterea stimei de sine în condiţiile în care pot deţine un minim de resurse financiare pentru nevoile proprii”.

Potrivit sursei citate, vor fi actualizate şi nivelurile de venituri şi a cuantumurilor componentelor acordate, după cum urmează:

„- Majorarea nivelului maxim al venitului minim de incluziune de la 260 lei/adult echivalent la 275 lei/adult echivalent în cazul componentei de ajutor de incluziune (actualul ajutor social) şi de la 300 lei/adult echivalent la 400 lei/adult echivalent în cazul persoanelor vârstnice, respectiv de la 600 lei/adult echivalent la 700 lei/adult echivalent în cazul componentei de ajutor pentru familia cu copii (actuala alocaţie pentru susţinerea familiei);

– Majorarea nivelului veniturilor din muncă deductibile din venitul total al familiei de la maximum 400 lei la 500 lei”.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă care va fi aprobat joi de Guvern este cel privind reglementarea unor măsuri temporare privind ocuparea funcţiilor publice prin transfer la cerere.

„Proiectul de act normativ instituie măsuri de derogare de la Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte transferul funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice, la cerere, în scopul remedierii situaţiei de fapt, în care stabilitatea şi previzibilitatea activităţilor autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi calitatea serviciilor publice livrate este afectată de lipsa de personal sau imposibilitatea de atragere de personal, precum şi de concurenţa între instituţiile şi autorităţile publice în atragerea de personal deja specializat”, arată nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Alte proiecte de ordonanţă înscrise pe agenda reuniunii de joi de la Palatul Victoria sunt:

Proiectul de OUG privind completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară

Proiectul de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern

Proiectul de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri financiare şi proiectul de ordonanţă pentru stabilirea unor măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală etapa I.

Guvernul va adopta şi un proiect de hotărâre privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativteritoriale din judeţe, respectiv teatre, opere şi filarmonici.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW