Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

S-a reluat tipărirea cardurilor de sănătate. Când va fi livrat primul lot

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 20 octombrie 2023 Etichete: ,

Ministerul Sănătății (MS) a anunțat că a început procesul de tipărire a cardurilor de sănătate, planificând livrarea unui prim lot de 200.000 de astfel de carduri la Casele Județene de Asigurări de Sănătate până la sfârșitul lunii noiembrie. Un al doilea lot de 200.000 de carduri va fi distribuit până la data de 15 decembrie. Aceste carduri sunt destinate persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani sau care s-au asigurat după distribuția inițială a cardurilor.

„Ministerul Sănătății a încheiat un nou Acord-cadru cu Compania Națională „Imprimeria Națională” – S.A., pentru reluarea procesului de tipărire a cardului național de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi/sau au dobândit calitatea de asigurat ulterior momentului distribuirii inițiale.

Acordul-cadru a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani și are ca obiectiv realizarea unei cantități de 1,2 milioane de carduri de sănătate.

Procesul de retipărire a cardurilor de sănătate a început, urmând ca un număr de 400.000 de carduri de sănătate să fie livrate către Casele Județene de Asigurări de Sănătate în două loturi. Primul lot, de 200.000 de carduri de sănătate, se va livra până la data de 31 noiembrie 2023, iar al doilea lot are ca termen de livrare data de 15 decembrie 2023. Bugetul alocat pentru tipărirea celor 400.000 de carduri este de aproximativ 5,5 milioane lei. Distribuirea cardului de sănătate va fi realizată de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Cardul de sănătate este instrumentul prin care se face dovada calității de asigurat la accesare serviciilor medicale și care confirmă prezența asiguratului la unul din furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate.”, se arată într-un comunicat de presă.

FOTO: Inquam Photos / Alexandru Busca

Comentarii