România vrea să trimită militari în Marea Britanie pentru a sprijini pregătirea soldaților ucraineni
Președintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului să aprobe participarea Armatei Române la Operaţia Interflex a Marii Britanii de instruire și sprijinire a Forțelor Armate ale Ucrainei. Este vorba de maximum 30 de militari, instructori şi personal de stat major care ar urma să asiste la programul lansat de Guvernul britanic, alături de instructori din alte 12 state, se arată în scrisoarea adresată Parlamentului joi, 18 mai, de către șeful statului.
În prezent, la operație participă instructori din douăsprezece state aliate și partenere, respectiv Australia, Canada, Danemarca, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Norvegia, Noua Zeelandă, Suedia, Țările de Jos și Marea Britanie.
„Participarea Armatei României la Operația Interflex va contribui la menținerea profilului operațional al acesteia și va aduce vizibilitate sporită internațională țării noastre, alături de beneficii importante, cuantificabile politic și politico-militar, în dezvoltarea parteneriatului cu Marea Britanie”, se arată în scrisoarea adresată Parlamentului de către președintele țării.
Fondurile necesare pregătirii şi executării acestei misiuni se vor asigura din bugetul Ministerului Apărării Naționale (MApN).
Operațiunea Interflex este numele de cod al operațiunii militare multinaționale conduse de Marea Britanie pentru a instrui și sprijini Forțele Armate ale Ucrainei. Operațiunea a început în iulie 2022 și este succesoarea Operațiunii Orbital (2015-2022).
Potrivit ultimelor date, aproximativ 10.000 de soldați ai Forțelor Armate ale Ucrainei au fost deja pregătiți în Marea Britanie.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii