România va participa la Eurovision 2023 / TVR caută firme de avocatură pentru evaluarea litigiului cu organizatorul
Consiliul de Administrație al TVR a aprobat participarea României la Eurovision 2023 şi iniţierea demersurilor necesare identificării unei firme elveţiene de avocatură pentru evaluarea litigiului cu European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului Eurovision Song Contest (ESC), se arată într-un comunicat de presă al Televiziunii Române.
„Consiliul de Administraţie a aprobat cu unanimitate de voturi participarea României la cea de-a 67-a ediţie a Eurovision Song Contest, care se va desfăşura în luna mai în Marea Britanie.
Conform invitaţiei primite de SRTv de la EBU televiziunile trebuie să-şi anunţe intenţia de participare până la data de 15 sepetmbrie, cu posibilitatea retragerii fără consecinţe financiare până la 11 octombrie”, se arată în comunicat.
Lista finală a ţărilor înscrise urmează să fie anunţată până la finalul anului.
Sursa citată menționează că Dan Turturică, președintele-director general al SRTv, a cerut mandat pentru a contacta firme de avocatură din Elveţia pentru evaluarea şanselor SRTv într-un litigiu cu EBU.
„Mandatul, acordat cu 11 voturi pentru, vizează şi obţinerea costurilor aferente unui astfel de demers, urmare a situaţiei create la ediţia din acest an, când organizatorul a anulat voturile României. Potrivit regulamentului Eurovision, orice litigiu este soluţionat sub jurisdicţie elveţiană”, precizează comunicatul.
Următoare ediție se va desfășura în Marea Britanie
Trupa ucraineană Kalush Orchestra a câștigat ediția Eurovision Song Contest 2022 cu melodia „Stefania”, dar organizatorii concursului au decis că show-ul nu va avea loc în Ucraina din motive de siguranță.
Marea Britanie s-a clasat pe locul al doilea, cu melodia „Space Man”, interpretată de Tom Ryder.
Nu se știe încă ce oraș va găzdui concursul, dar orașele Glasgow, Manchester și Bristol și-au exprimat deja interesul de a se implica în organizare.
Scandalul de la Eurovision
Amintim că votul juriului român a fost anulat la ediția din acest an a Eurovision, din cauza unei presupuse fraude, astfel că TVR anunța, în data de 20 mai, că ia în considerare retragerea țării de la edițiile viitoare şi acţionarea în instanţă a EBU.
România, San Marino, Polonia, Georgia, Muntenegru și Azerbaijan sunt țările ale căror jurii sunt acuzate că au încercat să manipuleze votul din cea de-a doua semifinală.
- „4 din cele 6 jurii au plasat celelalte 5 țări în Top 5;
- Unul dintre jurii a votat pentru plasarea celor 5 țări în Top 6;
- Ultimul dintre cele 6 jurii a plasat patru dintre celelalte 4 țări în Top 4, iar pe al cincilea în Top 7;
- 4 dintre cele șase au primit cel puțin un punctaj maxim de la celelalte”, sunt argumentele prezentate de EBU.
Concursul Eurovision este una dintre cele mai populare competiţii muzicale internaţionale şi se desfăşoară în fiecare an, începând din anul 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite. Televiziunea Română participă la competiţia europeană din anul 1993.
Foto: Facebook / Eurovision Song Contest
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/romania-va-participa-la-eurovision-2023-tvr-cauta-firme-de-avocatura-pentru-evaluarea-litigiului-cu-organizatorul/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 93877 additional Information on that Topic: mainnews.ro/romania-va-participa-la-eurovision-2023-tvr-cauta-firme-de-avocatura-pentru-evaluarea-litigiului-cu-organizatorul/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/romania-va-participa-la-eurovision-2023-tvr-cauta-firme-de-avocatura-pentru-evaluarea-litigiului-cu-organizatorul/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/romania-va-participa-la-eurovision-2023-tvr-cauta-firme-de-avocatura-pentru-evaluarea-litigiului-cu-organizatorul/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/romania-va-participa-la-eurovision-2023-tvr-cauta-firme-de-avocatura-pentru-evaluarea-litigiului-cu-organizatorul/ […]