România va aloca pentru al cincilea an consecutiv 2% din PIB pentru Apărare. Din aceste fonduri va fi finanțată achiziția de corvete și transportoare blindate
Guvernul a propus alocarea în anul 2021 pentru Ministerul Apărării a 22,765 miliarde de lei reprezentând 2,04 % din PIB. Este al cincilea an consecutiv în care România alocă, aşa cum s-a angajat, un nivel minim de două procente din PIB pentru Apărare.
Bugetul va acoperi cheltuielile administrative, cele de funcționare, dar şi pentru învățământul militar, pentru investiții, modernizări, şi pentru susținerea luptei împotriva pandemiei COVID-19 şi pentru campania națională de vaccinare.
Acest buget va permite importante investiții în economia națională:
– Plăți directe sau indirecte către furnizori din economia națională care pot depăşi 2,5 miliarde de lei.
– Investiții în infrastructură de aproape 800 milioane lei.
– Investiții în sistemul medical militar, cercetare în domeniul medical (Institutul Cantacuzino) şi în învățământul superior din rețeaua MApN: peste 263 milioane lei.
Angajamentul privind investițiile pentru apărare adoptat la nivelul Alianței prevede, pe lângă un prag minim de 2% din PIB pentru apărare, o alocare de cel puțin 20% din buget pentru echipamente majore. Anul 2021 este al şaselea în care România depăşeşte acest prag, procentul pentru 2021 fiind de 23.6%.
În anul 2020, Ministerul Apărării plăți pentru lucrări de infrastructură de circa 750 de milioane de lei. Aceste plăți nu includ cheltuielile efectuate pentru funcționarea cazărmilor, achizițiile de alimente sau echipament.
În 2021, MApN își propune să investească în infrastructură peste 815 milioane lei. Această sumă include investiții de la bugetul de stat (aproximativ 750 milioane lei), dar şi cofinanțarea unor proiecte din Programul NATO de Investiții în Securitate NSIP (circa 15.5 milioane lei), precum şi a unor proiecte realizate prin fonduri europene nerambursabile (50 milioane lei).
Direcțiile principale de implementare a proiectelor de investiții pentru MApN incluse în proiectul de buget pentru 2021 sunt:
– Comandamentele pentru: Divizia Multinațională Sud-Est Bucureşti, Brigada Multinațională Sud-Est Craiova;
– Colegiile militare naționale: Craiova , Breaza, Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc, Constanța;
– Bazele aeriene: Borcea, Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii, Otopeni;
– Dezvoltare infrastructură pentru marile unități şi unități beneficiare ale programelor de înzestrare: Patriot/HSAM, Piranha, HIMARS/Larom, Spike;
– Centrul Farmaceutic Zonal Sebeş; Centrul de logistică medicală şi depozit sanitar Nord Sebeş;
– Infrastructura necesară pentru creşterea calității vieții personalului prin dezvoltarea facilităților de cazare, tratament, odihnă, refacere-recuperare a capacității de lupta a militarilor;
– Asigurarea spațiilor administrative şi de instruire pentru comandamentele nou înființate: Comandamentul Forțelor întrunite , Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale, Comandamentul Apărării Cibernetice, Corpul Multinațional Sud-Est;
– Dezvoltarea de infrastructură prin accesare de fonduri europene nerambursabile şi prin Programul Național de Redresare şi Reziliență;
– Dezvoltare de infrastructură cu partenerul strategic în locațiile comune: Cincu, Mihail Kogălniceanu, Deveselu, Câmpia Turzii.
O parte din bani se întorc în economia națională
Potrivit MApN, în anul 2020 au fost efectuate plăți directe către operatori din economia națională în valoare totală de peste 1,5 miliarde de lei. în plus, s-au efectuat plăți de aproximativ un miliard de lei către companii străine care au ca subcontractori companii din industria românească.
În 2021, sunt programate achiziții de echipamente si materiale specifice direct de la furnizori din economia națională care pot depăşi un miliard de lei, alți 1,4 miliarde de lei fiind destinati unor operatori economici străini, dar care au subcontractori companii din Romania. Plățile sunt planificate atât către agenți economici cu capital integral sau majoritar de stat, cât şi cu capital privat.
Aceste achiziții vor fi făcute atât în cadrul unor programe majore de înzestrare aflate în derulare sau care vor fi demarate în acest an, pentru toate categoriile de forțe ale armatei, cât şi în domeniul modernizării tehnicii aflate deja în dotare, asigurării mentenanței complexe ?i a reparațiilor capitale (tehnică terestră, aeriană şi navală), precum şi achiziții de muniții de la agenții economici din țară.
Principalele programe de înzestrare care se realizează prin implicarea de operatori economici din România, astfel:
– în derulare: Transportor blindat pentru trupe TBT PIRANHA V; Platforme de transport auto, multifuncționale pe roți; Modernizarea avioanelor IAR-99; Avion multirol F-16;
– în proces de finalizare şi semnare contracte: Corvetă multifuncțională; Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă SIML;
– proceduri de achiziții în derulare pentru: sisteme UAS; sisteme C4I cu capabilități ISTAR; sisteme ISR; autovehicule tactice blindate de tip uşor – ATBTU; echipamente şi sisteme CBRN; sisteme de campare.
Fonduri în plus pentru Institutul Cantacuzino
Ministerul Apărării va investi în anul 2021 şi peste 263 milioane lei pentru dotarea şi modernizarea infrastructurii rețelei proprii de unități spitaliceşti, cercetare în domeniul medical (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militar Cantacuzino), instituții proprii de învățământ superior.
În anul 2021 şi în consolidarea infrastructurii rețelei proprii de unități spitaliceşti prin începerea a 22 de lucrări de investiții noi şi achiziționarea studiilor de fezabilitate pentru alte 14 proiecte de investiții. Principalele obiective de investiții au în vedere reabilitarea, modernizarea, extinderea şi construirea unor pavilioane noi, precum şi refacerea rețelelor de alimentare cu apă şi energie electrică
De asemenea, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militar „Cantacuzino”, în anul 2021 sunt alocate fonduri pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii specifice – credite bugetare în valoare de peste 28 milioane lei şi angajamente de aproape 47 milioane lei, sunt alocate fonduri pentru acțiunile de investiții de natura achizițiilor de echipamente esențiale, în valoare totală de 3,5 milioane lei, fonduri pentru activitatea de combatere a răspândirii COVID19.
Detalii privind evoluția bugetului MApN începând cu anul 2017 sunt prezentate în tabelul comparativ următor: Tabel
Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/romania-va-aloca-pentru-al-cincilea-an-consecutiv-2-din-pib-pentru-aparare-din-aceste-fonduri-va-fi-finantata-achizitia-de-corvete-si-transportoare-blindate/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/romania-va-aloca-pentru-al-cincilea-an-consecutiv-2-din-pib-pentru-aparare-din-aceste-fonduri-va-fi-finantata-achizitia-de-corvete-si-transportoare-blindate/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/romania-va-aloca-pentru-al-cincilea-an-consecutiv-2-din-pib-pentru-aparare-din-aceste-fonduri-va-fi-finantata-achizitia-de-corvete-si-transportoare-blindate/ […]