Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

România și Marea Britanie vor coopera pentru combaterea traficului de persoane

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 18 mai 2023 Etichete: , , , ,

Planul comun de acțiune în domeniul luptei împotriva traficului de persoane dintre Guvernul României și Guvernul Marii Britanii și Irlandei de Nord a fost semnat joi, 18 mai, la Palatul Victoria. Acesta ar trebui să ofere soluții concrete la toate formele pe care le „îmbracă” traficul de persoane. Autoritățile vor colabora pentru a înțelege fenomenul traficului de persoane, identificarea noilor forme de exploatare, dar și metode de protecție a victimelor traficului de persoane.

„Planul comun de acţiune reprezintă un moment extrem de important în contextul eforturilor noastre comune de prevenire şi combatere a criminalităţii. Face parte din viziunea şi strategia de dezvoltare a acestui domeniu pe care Guvernul României a asumat-o în ultimii  doi ani, prin care ne dorim ca România să fie o ţară ostilă traficanţilor de persoane şi o ţară sigură şi prietenoasă pentru victimele care au avut neşansa să fie exploatate”, a declarat premierul României, Nicolae Ciucă.

Documentul care prevede metode clare de combatere a traficului de persoane a fost semnat de Mădălina Turza, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului și coordonator national anti-trafic, secretarul de stat Bogdan Despescu, șef al Departamentului pentru Ordine și Siguranță publică din cadrul MAI și Sarah Dines, Home Office Minister for Safeguarding din cadrul Guvernului Marii Britanii, informează Executivul României.

Traficul de persoane în România. Cifre și anchete

Potrivit unui raport al Ambasadei SUA la București privind traficul de persoane, consultat de Main News,  în anul 2021(n.r.punct de referință pentru 2022, finalul raportului) structura care investighează această infracțiune(n.r. traficul de persoane) DIICOT,  a făcut parte din 20 de echipe de anchetă mixtă, alături de omologii europeni (comparativ cu 35 în 2020). Într-unul dintre cazuri, autoritățile din România au cooperat cu cele din Irlanda de Nord într-o anchetă a infracțiunilor de trafic de persoane pentru exploatare sexuală, în care au fost implicate mai mult de 20 de românce forțate să presteze servicii sexuale comerciale în Belgia, Germania, România, Spania și Marea Britanie – ancheta s-a sfârșit cu punerea sub acuzare a 11 dintre suspecții de trafic de persoane.

Într-un alt caz, cunoscut drept „Operation Bear” autoritățile române și cele scoțiene au cooperat cu EUROPOL în cadrul unei anchete de trafic de persoane în scop de exploatare sexuală, în care a fost implicat un grup infracțional organizat, care opera în Scoția, Anglia și România. Ancheta a avut drept rezultat arestarea a 27 de cetățeni români, care au fost puși sub acuzare în România și identificarea a peste 30 de victime ale traficului de persoane, din toată Europa.

Sursă foto: Pixabay

 

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW