România, la un pas de a pierde 50 milioane euro, bani europeni, din cauza întârzierilor cu livrarea trenurilor Alstom. Președintele ARF: Vom emite penalități – INTERVIU
România ar putea pierde în perioada următoare nu mai puțin de 50 milioane euro, sumă reprezentând contribuția Uniunii Europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare, pentru achiziția a 37 de trenuri electrice de lung parcurs. Condiția pentru salvarea finanțării o reprezintă livrarea și acceptarea unei astfel de garnituri până pe 31 decembrie 2023. Aflat în Polonia pentru a verifica stadiul lucrărilor la acest tren, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu, încearcă să rămână optimist în această privință, deși recunoaște că termenul nu va fi deloc ușor de îndeplinit. În schimb, oficialul subliniază că subsidiara din România a gigantului francez va fi sancționată pentru fiecare zi de întârziere față de graficul de livrare asumat prin contract.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a încheiat, în martie 2022, cu subsidiara din România a gigantului francez Alstom un contract pentru furnizarea a 20 de trenuri electrice de lung parcurs. Șase luni mai târziu, ARF a suplimentat comanda către Alstom pentru alte 17 trenuri.
Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde lei fără TVA.
Termenul de livrare a primului tren, conform contractului, este la finalul anului 2023, în vreme ce cel pentru furnizarea pachetului complet de 37 de rame până la finalul anului 2024.
România ar putea pierde banii europeni
Cu toate acestea, așa cum se întâmplă și noile rame de metrou destinate Magistralei 5 Drumul Taberei, Alstom întâmpină mari probleme cu producția, astfel că termenele riscă să nu fie respectate.
„În cursul zile de mâine vom vizita fabrica de la Katovice pentru a verifica fluxul de producție. În acest moment, trenul care trebuie să vină în această perioadă este în faza de finisaje. În cursul lunii noiembrie, început de decembrie, trenul va fi în România pentru procedura de acceptare. Dacă totul este în regulă, va fi pus în circulație. Încercăm ca în cursul lunii decembrie totul să fie gata și împreună cu operatorul feroviar care îl va prelua să încep serviciile cu călători”, a declarat Ștefan Roșeanu.
Marea problemă o reprezintă faptul că Programul Operațional Infrastructură Mare, cel prin care este finanțată această achiziție, se termină la finele acestui an, astfel că România ar putea pierde 50 milioane euro, bani europeni.
„Noi am primit din partea autorității de management și Comisiei Europene dreptul de a fi finanța acest proiect prin POIM, care se închide anul acesta. Această plată a fondurilor europene este condiționată de preluarea unui tren în cursul anului acesta. În scenariul negativ, cel în care constructorul nu ar fi în stare să ne livreze la timp și la calitatea necesară vehiculul, există riscul să pierdem acești bani și să fim nevoiți să căutăm finanțare în altă parte. Este vorba de 70 milioane euro, din care 50 milioane euro reprezintă fonduri europene”, a precizat președintele ARF.
Președintele ARF anunță penalități
În schimb, oficialul subliniază că Alstom va fi sancționată pentru fiecare zi de întârziere față de graficul de livrare asumat prin contract.
„Cu siguranță vom aplica prevederile contractuale. Acolo unde există devieri față de aceste prevederi ne vom exercita drepturile. Vom vedea după aceea cât de repede vor fi plătite sau dacă vor fi contestate. Cu siguranță și ei ar face la fel dacă am avea vreo întârziere la plată. Ne vom exercita dreptul să emitem penalități pentru zilele în care trenurile întârzie față de graficul asumat în contract. De asemenea, dacă vor fi livrate necorespunzător. Chiar dacă producătorul este unul mare și cu renume, nu înseamnă că nu pot apărea surprize”, a precizat președintele ARF.
Comentarii