Wednesday, June 29, 2022
Jurnalism corect


Ucraina și Republica Moldova, la un pas de a obține statutul de candidate la Uniunea Europeană

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Republica Moldova Stirile zilei , at 21 iunie 2022

Ucraina și Republica Moldova sunt la un pas de a obține statutul de candidate la Uniunea Europeană în cadrul Consiliului European de la finalul săptămânii. Reprezentanții diplomațiilor celor 27 de state membre s-au pronunțat în favoarea deschiderii negocierilor pentru aderare cu cele două țări din Est, urmând ca decizia finală să le aparțină liderilor acelorași state, ce se vor întruni între 23 și 24 iunie la Bruxelles, potrivit Reuters.

Lucrăm pentru a ajunge într-un punct în care îi vom spune lui (n.r. Vladimir) Putin că Ucraina aparține Europei, că protejăm aceleași valori pe care le protejează și Ucraina”, a spus Jean Asselborn, ministrul de Externe din Luxemburg.

Și ministrul pentru Europa al Franței, Clement Beaune, le-a transmis reporterilor, după reuniunea Consiliului Afaceri Generale, că a existat „un consens total” între miniștrii de resort ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Oficialul francez a indicat, în schimb, că decizia finală va fi confirmată de liderii acelorași state, la reuniunea Consiliului European.

Republica Moldova se află în aceeași situație ca Ucraina, potrivit diplomaților citați de Reuters, iar singura țară care ar urma să nu primească statutul de candidată la UE va fi Georgia, ce trebuie să mai îndeplinească o serie de condiții politice.

În acest moment, nu pot spune că toți cei 27 (n.r. de lideri ai UE) s-au pus de acord, dar există o speranță rezonabilă că vom ajunge în cel mai scurt timp la un acord în ceea ce privește Ucraina și Republica Moldova la Consiliul European”, a declarat și un consilier al președintelui Emmanuel Macron.

CITEȘTE ȘI: Viktor Orbán pune condiții pentru a susține acordarea statutului de candidate la UE pentru Republica Moldova și Ucraina

Comisia Europeană a recomandat vineri, 17 iunie, ca Republica Moldova și Ucraina să primească statutul de candidate la Uniunea Europeană.

Odată ce Comisia Europeană a dat undă verde pentru ca cele două țări să obțină statutul de candidate la UE, acest lucru va trebui validat în unanimitate de șefii celor 27 de state membre, ce formează Consiliul European, iar apoi vor începe negocierile pe fiecare capitol.

Statutul de candidat la UE nu implică din start că o țară va deveni membră a Uniunii Europene sau că o decizie în acest sens va fi luată într-un timp scurt.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW