Reuven Azar, ambasadorul agreat al Israelului la București, primit de Bogdan Aurescu la sediul MAE
Bogdan Aurescu l-a primit marți, 23 august, pe ambasadorul agreat al Statului Israel la București, Reuven Azar, ocazie cu care au fost prezentate copiile scrisorilor de acreditare, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.
Reuven Azar este cel care ar urma să îl înlocuiască pe David Saranga în funcția de ambasador al Statului Israel în România.
În cadrul întâlnirii, Bogdan Aurescu a amintit dinamica excelentă a relațiilor bilaterale dintre România și Israel, despre care a spus că au caracter strategic, notează MAE.
„Bogdan Aurescu a subliniat, în acest context, importanța organizării celei de-a treia reuniuni a Grupului de lucru în domeniul economic România-Israel, aflat în coordonarea celor două ministere de externe, în pregătirea celei de-a treia Ședințe comune de guvern România-Israel”, potrivit comunicatului citat.
În plus, ministrul român de Externe a subliniat că țara noastră sprijină ferm Israel în ceea ce privește consolidarea relațiilor cu Uniunea Europeană.
Reuven Azar a transmis că România și Israel își vor dezvolta cooperarea în agricultură și că va încerca să atragă investiții israeliene în acest sector, în special în ceea ce privește managementul apei sau irigațiile. Totodată, au fost subliniate „oportunitățile de cooperare în domeniul Apărării”, arată MAE.
„De asemenea, a fost realizat și un schimb de evaluări privind evoluțiile recente din regiunea Mării Negre și în Orientul Mijlociu, cu accent pe situația de securitate, impactul amenințărilor actuale și eforturile celor două state de a promova pacea și stabilitatea în cele două spații”, se mai arată în comunicatul Ministerului de Externe.
Sursă foto: MAE
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/reuven-azar-ambasadorul-agreat-al-israelului-la-bucuresti-primit-de-bogdan-aurescu-la-sediul-mae/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/reuven-azar-ambasadorul-agreat-al-israelului-la-bucuresti-primit-de-bogdan-aurescu-la-sediul-mae/ […]