Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Restricții de circulație în Capitală pe durata weekendului. Zeci de linii STB vor fi modificate

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 26 august 2022

Primăria Municipiului București a anunțat că a impus o serie de restricții de circulație în weekendul 27-28 august, întrucât vor avea loc mai multe evenimente, printre care se numără și „L’Etape Bucharest by Tour de France”. 

Printre evenimentele organizate în București se mai regăsesc și ShowOFF sau alte adunări publice, organizate de Asociația Părinții Cireșari și Events&More Experience.

Cel mai mare eveniment organizat în aceste zile, „L’Etape Bucharest by Tour de France”, impune o serie de restricţii de circulaţie şi modifică 41 de linii de transport public. Tot cu acest scop se înființează linia o linie temporară de tramvai (numărul 10) și alte patru linii navetă de autobuz”, arată PMB.

Programul complet al autobuzelor STB poate fi accesat aici.

Evenimentul, desfășurat duminică, 28 august, începând cu ora 9:00, va include următoarele străzi:

  • Piaţa Unirii, Bd. Unirii, Bd. Mircea Vodă, str. Nerva Traian, Splaiul Unirii (pe contrasens), zona Timpuri Noi, Splaiul Unirii pe malul stâng al Dâmboviței, pasajul Mihai Bravu (pe sub pasaj), Calea Vitan, Splaiul Unirii, str. Nicolae Teclu, Drumul Lunca Cetății, str. Drumul Malu Mierii, Drumul Lunca Dochiei, Bd. Nicolae Grigorescu, Splaiul Unirii, str. Nerva Traian, Bd. Mircea Vodă, Bd. Unirii, Piaţa Alba Iulia, Bd. Decebal, Piaţa Muncii, Bd. Basarabia, Bd. Basarabia, Arena Națională, Bd. Basarabia, Piaţa Muncii, Bd. Decebal, Piaţa Alba Iulia, Bd. Unirii, Piaţa Unirii, Strada Halelor – Splaiul Independenței, Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Schitu Măgureanu, Str. Știrbei Vodă, Str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Piaţa Victoriei, Şos. Kiseleff, Piaţa Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, Piaţa Victoriei, Str. Buzești, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu, Splaiul Independentei, Bd. Libertății, Piaţa Constituției.

Traseul City Adventure, ce va avea loc duminică, de la ora 8:00, include următoarele artere:

  • Piaţa Unirii, Bd. Unirii, Piaţa Alba Iulia, Piaţa Unirii, Strada Halelor – Splaiul Independenţei, Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Schitu Măgureanu, Str. Știrbei Vodă, Calea Victoriei, Piaţa Victoriei, Str. Buzești, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu, Splaiul Independentei, Bd. Libertății, Piaţa Constituției.

Pentru desfășurarea evenimentului, au fost impuse următoarele restricții:

  • Pe 26 august 2022, începând cu ora 22:00, se va restricționa parcarea autovehiculelor în parcarea din piața Constituției, în vederea amenajării și instalării logisticii de eveniment;
  • Pe 27 august 2022, începând cu ora 20:00, se va restricționa traficul pe bd. Libertății pe cele trei benzi pe sensul către Splaiul Independenței, pe lungimea pieței Constituției, cu redirijarea traficului pe breteaua Parchetului de pe lângă ICCJ și respectiv breteaua Ministerului de Finanțe, în vederea montării culoarului de sosire,
  • Pe 28 august 2022, între orele 04:00 – 07:30 se va închide traficul rutier în zona pieței Constituției, pe breteaua Parchetului de pe lângă ICCJ, continuând cu bd. Unirii, între piața Constituției și Splaiul Independenței, pentru montarea culoarului de start;
  • Pe 28 august 2022, între orele 04:00 – 07:30 se vor instala garduri metalice legate cu bandă pe întreaga lungime a traseului de 42 km, pentru delimitarea culoarelor de urgență, fără restricționarea traficului;
  • Pe 28 august 2022, între orele 07:00 – 15:30 se va închide traficul rutier pe întregul traseu bucla de 42 km. Traficul se va redeschide treptat, pe segmente, pe măsura eliberării acestora de gardurile de separare și marcaj.

În cazul evenimentului ShowOFF, va fi restricționat traficul rutier între orele 14:00 și 23:00, vineri și sâmbătă, pe Strada Lipscani, între intersecția cu str. Domnița Anastasia și Calea Victoriei.

Pe strada Copilului, între Str. Constantin Buzdugan și str. Athanasie Enescu, va fi închis traficul rutier, sâmbătă și duminică, între 9:00 și 21:00, fiind vorba de o adunare publică organizată de Asociația Părinților Cireșari.

Tot sâmbătă, pe strada Constantin Esarcu, din vecinătatea Ateneului, va fi organizată o adunare publică, de către Events&More Experience, iar traficul va fi restricționat între 7 și 23.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: mainnews.ro/restrictii-de-circulatie-in-capitala-pe-durata-weekendului-zeci-de-linii-stb-vor-fi-modificate/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *