Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost diagnosticat cu cancer

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 5 februarie 2024

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost diagnosticat cu cancer și va renunța la atribuțiile publice în timp ce urmează tratamentul, a anunțat Palatul Buckingham luni, 5 februarie.

Anunțul Casei Regale a Marii Britanii vine în contextul în care Regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, a fost internat luna trecută într-un spital din Londra pentru o procedură corectivă legată de o prostată mărită, notează CNN.

O sursă din familia regală a declarat pentru publicația menționată că forma de cancer depistată nu este cancer de prostată, dar nu a oferit detalii suplimentare.

„Majestatea Sa a început astăzi un program de tratamente regulate, timp în care medicii l-au sfătuit să amâne sarcinile publice”, se arată într-un comunicat de presă al Palatului Buckingham.

Regele Charles a urcat pe tron anul trecut în cadrul unei ceremonii de încoronare ce a avut loc în luna mai, la câteva luni după moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a. Elisabeta a domnit până la moarte, la vârsta de 96 de ani, în septembrie 2022. Elisabeta a II-a a fost cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, cu 70 de ani pe tron.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW