Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Referendum în Belarus: Noua Constituţie va permite desfăşurarea de arme nucleare

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 28 februarie 2022

Peste 65% dintre belaruşi au votat duminică în favoarea amendamentelor la Constituţie propuse de preşedintele Aleksandr Lukaşenko. Astfel, țara va renunța la statutul de stat non-nuclear, astfel că va fi permisă desfăşurarea de arme nucleare pe teritoriul său, iar Lukaşenko poate candida pentru alte două mandate.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale din Belarus, citată de CNN, aproximativ 78,63% din populația cu drept de vot a participat la referendum. 65,16% dintre aceștia s-au declarat în favoarea unei noi constituții, potrivit căreia se va renunța la statutul de stat non-nuclear și îi va oferi lui Lukașenko posibilitatea de a candida pentru încă două mandate de președinte.

Totuși, liderii occidentali nu vor recunoaște legitimitatea votului de duminică. Într-o declarație din ianuarie, misiunea SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a descris referendumul ca fiind „nici o cale viabilă, nici credibilă pentru Belarus”.

Votul a avut loc după ani de zile de represiune violentă a regimului Lukașenko împotriva oponenților săi politici interni, după alegerile prezidențiale contestate din 2020, care au declanșat proteste în masă în rândul societății civile.

Ce înseamnă acest lucru pentru Rusia

Ce ar putea însemna acest lucru pentru Rusia: Noua constituție a Belarusului ar putea, teoretic, să permită Moscovei să amplaseze arme nucleare pe teritoriul vecinului său pentru prima dată de la căderea Uniunii Sovietice, când Minskul a renunțat la arsenalul său și a devenit „zonă liberă de arme nucleare”.

Amendamentele și completările la constituție adoptate în cadrul referendumului vor intra în vigoare peste 10 zile, potrivit biroului lui Lukașenko.

Adresându-se duminică jurnaliștilor la o secție de votare din Minsk, Lukașenko a declarat că i-ar putea cere președintelui rus Vladimir Putin să „returneze armele nucleare” pe care Belarusul le-a cedat, dacă Occidentul va transfera arme nucleare Poloniei sau Lituaniei.

„Dacă America sau… Franța, două puteri nucleare, încep să transfere arme nucleare în Polonia sau Lituania, la granițele noastre… mă voi duce la Putin pentru a-i cere să-mi înapoieze armele nucleare pe care eu, fără condiții speciale, le-am dat”, a declarat Lukașenko.

Lukașenko a acuzat, de asemenea, Occidentul că „împinge Rusia să declanșeze al treilea război mondial”. Totodată, el a avertizat că „un război nuclear ar pune capăt lumii”.

Belarusul s-ar pregăti să invadeze Ucraina

Serviciile secrete ucrainene au sugerat că Belarusul este „pregătit să participe poate direct” la invazie alături de Rusia, „pe lângă faptul că le permite rușilor deja să le folosească teritoriul și îi lasă să treacă granița” în Ucraina, a declarat un oficial guvernamental ucrainean pentru CNN.

O a doua sursă apropiată guvernului ucrainean a declarat pentru CNN că, pe lângă informațiile ucrainene, Administrația Biden a transmis Kievului că Belarus se pregătește de invazie.

Jurnaliștii de la Washington Post sunt cei care au relatat primii  că Belarus se pregătește să trimită soldați în Ucraina, citând un oficial al administrației americane.

Foto: Pixabay

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *