Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Redeschiderea spitalului modular de COVID-19 din Timișoara, solicitată de prefect

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 21 iulie 2022

Prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a solicitat joi, 21 iulie, redeschiderea Spitalul modular de campanie de pe Stadionul CFR din Timișoara pentru tratarea pacienților care suferă de COVID-19, din cauza numărului în creștere de îmbolnăviri. 

Conform prefectului, numărul cazurilor de COVID-19 din județul Timiș a crescut alarmant în ultima lună. Mai mult, Spitalului Militar din Timișoara a început să primească cazuri din alte județe.

„Numărul zilnic de cazuri pozitive de Covid-19 în Timiş este de zece ori mai mare față de acum o lună (300 față de 30). Am solicitat Spitalului Militar să redeschidă unitatea medicală modulară de la Stadionul CFR începând cu 01 august, iar celorlalte spitale să operaționalizeze paturile Covid-19. Situația nu este critică, însă am început să primim cazuri din alte județe, iar paza bună trece primejdia rea”, a scris Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, potrivit ultimului raport al Ministerului Sănătății, rata de infectare în Timiș este de 2,06 la mie, iar miercuri, 20 iulie, au fost depistate 305 cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID-19 în județ.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *