Monday, September 16, 2024
Jurnalism corect


Reacţii la situaţia din Republica Moldova: UE cere respectarea statului de drept. Rusia îndemnă la stabilitate. Sunt anunţate proteste

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 9 iunie 2019 Etichete: , , ,

Uniunea Europeană îndemnă autorităţile din Republica Moldova, ţară asociată UE, să respecte statul de drept şi să garanteze democraţia, potrivit deschide.md. Rusia a transmis că susţine eforturile partidelor parlamentare de a forma o coalitie funcţională. La Chişinău se anunţă proteste ca urmare a escaladării tensiunilor politice.

„Uniunea Europeana se asteaptă ca Republica Moldova, tara asociata la UE, sa respecte statul de drept si sa garanteze democratia, in conformitate cu principiile de bază ale Acordului de Asociere. Ca urmare a deciziilor adoptate de Parlament şi în lumina evoluţiilor ulterioare, Uniunea Europeanaăface apel la calm şi reţinere. Oficialii aleşi democrat trebuie să găsească o cale de dialog pentru Republica Moldova. Uniunea Europeană se aşteaptă ca Republica Moldova, ţară asociată la UE, să respecte statul de drept şi să garanteze democraţia, in conformitate cu principiile de bază ale Acordului nostru de Asociere. Uniunea Europeană este pregatită să sprijine în continuare reformele care se află în centrul acordului nostru de asociere„, transmite UE.

 „Susţinem eforturile partidelor parlamentare de a forma o coaliţie funcţională şi de a crea un guvern capabil să asigure pacea civilă durabilă şi dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova în conformitate cu normele democratice stabilite”, a transmis Ambasada Rusiei.

Curtea Constituţională a invalidat, sâmbătă, alegerile din februarie şi a decis dizolvarea Parlamentului, după ce a expirat termenul de formare a unui guvern. Parlamentul a decis investirea în funcţia de premier a Maiei Sandu însă mandatul ei a fost invalidat, iar preşedintele Igor Dodon, cel care a semnat decretul de numire în funcţie, a fost suspendat. Pavel Filip, preşedintele interimar, a anunţat organizarea de alegeri anticipate pe 6 septembrie.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *