Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Reacții după decizia CCR privind mandatele aleșilor locali | Barna: PSD și PNL încearcă să confiște o temă care ne privește pe toți / Cioloș: A doua oară în această criză când România rămâne complet descoperită / Tăriceanu: Este o decizie binevenită ce redă puterea poporului prin reprezentanții lui / Turcan: Este o nebunie

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Politic , at 3 iunie 2020 Etichete: , , , , ,

Curtea Constituțională (CCR) a decis că ordonanța de urgență prin care au fost prelungite mandatele aleșilor locali, precum și proiectul de lege inițiat de PSD, ALDE, UDMR, și Pro România prin care Parlamentul și-a atribuit rolul de a stabili data alegerilor locale, sunt neconstituționale. Decizia CCR a provocat critici și reacții în rândul politicienilor. 

Dan Barna: PSD și PNL încearcă să confiște o temă care ne privește pe toți

Încă un episod în care PSD și PNL încearcă să confiște o temă care ne privește pe toți și lucrurile se sfârșesc în decizii ale CCR care puteau fi lesne evitate.

În privința stabilirii datei alegerilor locale, Guvernul PNL a legiferat unde nu trebuia să legifereze, iar PSD, ALDE și Pro-România au intervenit în Parlament fără să gândească prea mult, doar din dorința de a-și crea încă un avantaj electoral.

Stabilirea datei alegerilor trebuie să fie o decizie tehnică în care toată lumea trebuie să accepte că se pleacă în mod egal de la linia de start. Impunerea cu forța a unei date care avantajează unul sau altul dintre partide nu este nici democratică, nici inteligentă.

Comunitățile noastre merită o competiție cinstită din care să câștige cel mai bun, nu cel care a măsluit jocul.

Partidele parlamentare trebuie să se întâlnească urgent pentru consultări pe tema localelor, astfel încât să ieșim din logica meciului putere-opoziție care, în acest caz, nu face decât să provoace pagube și să arunce încă o umbră asupra felului în care se iau decizii în România”

Dacian Cioloș: A doua oară în această criză când România rămâne complet descoperită

E a doua oară în această criză când România rămâne complet descoperită. Prima dată a rămas fără cadru legislativ necesar stării de urgență, iar acum rămâne fără aparat administrativ funcțional la nivel local.

Cauzele sunt profund politice. Pe de-o parte, PNL, care nu reușește să gestioneze procesele legislative, iar pe cealaltă parte avem PSD, care manevrează instituții în scopuri politice. Ambele partide se comportă iresponsabil în raport cu interesul cetățeanului și cu procesele democratice.

Guvernul a adoptat o ordonanță de prelungire a mandatelor aleșilor locali, iar Parlamentul a validat-o prin lege. Ambele au fost respinse astăzi de Curtea Constituțională.

Mai avem puține zile până când legea de prelungire a mandatelor trebuie să intre în vigoare. Cel puțin cinci zile sunt necesare pentru respectarea procedurilor constituționale, dacă legea se adoptă cu procedura de urgență: două zile pentru a putea fi contestată la CCR și încă trei pentru a intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Vă mai rămâne puțin timp pentru a o dezbate și vota.

Într-o săptămână am putea rămâne fără primari sau președinți de consilii județene. Iar asta nu se mai îndreaptă dând apoi o lege, așa cum ați făcut atunci când au fost declarate neconstituționale amenzile pe perioada stării de urgență. Odată încetat mandatul, el nu poate fi reluat sau prelungit.

Stimați guvernanți, stimați parlamentari, astăzi trebuie să începeți să redactați o lege de prelungire a mandatelor aleșilor locali măcar pentru trei luni, cât ar fi necesar pentru organizarea alegerilor. Altfel, în următoarele zile, din ce în ce mai multe localități și județe vor rămâne fără conducere.”

Călin Popescu Tăriceanu: Este o decizie binevenită ce redă puterea poporului prin reprezentanții lui

„Hotărârea de astăzi a Curții Constituționale cu privire la prelungirea mandatelor aleșilor locali și fixarea datei pentru alegerile locale readuce normalitatea și bunul simț în relația Parlament-Guvern. Este o decizie binevenită ce redă puterea poporului prin reprezentanții lui. Este o hotărâre ce readuce echilibrul binemeritat dintre Executiv și Legislativ. Sigur, probabil că decizia va fi amânată și contestată în orice fel se va putea de către Președintele PNL, dl Klaus Werner Iohannis, dar ea va fi în final implementată.

Parlamentul nu se va comporta arogant și disprețuitor ca și Guvernul Orban și va organiza consultări atât cu partidele parlamentare, cât și cu Guvernul și Autoritatea Electorală Permanentă pentru stabilirea de comun acord a celei mai bune perioade pentru organizarea alegerilor. Pentru că așa este normal și pentru că trebuie să arătăm că se poate guverna și prin consens, nu doar prin divizare”.

Raluca Turcan: Decizia de azi a CCR este o nebunie!

„Decizia de azi a CCR este o nebunie! Pentru a doua oară, în mai puțin de o lună, judecătorii Curții Constituționale pun în pericol funcționarea statului român! În jurul datei de 20 iunie vor expira mandatele aleșilor locali – alegerile din 2016 au avut loc pe 5 iunie, iar mandatele s-au preluat la distanță de câteva zile – situație fără precedent care pune în pericol funcționarea administrației publice locale. Practic, în doar 17 zile încetează toate mandatele aleșilor locali.

Autosesizarea Curții Constituționale cu privire la OUG 44/2020 este fără precedent. Guvernul a acționat corect pentru a soluționa o problemă urgentă și excepțională care nu suferă amânare, respectiv prevenirea încetării mandatelor aleșilor locali. Nu pentru că așa a dorit Guvernul PNL, ci pentru că criza generată de pandemie nu ne-a oferit altă posibilitate! Toate celelalte state europene afectate de pandemie și care se aflau în an electoral au amânat alegerile pentru a-și proteja cetățenii”.

sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you will find 73118 additional Information to that Topic: mainnews.ro/reactii-dupa-decizia-ccr-privind-mandatele-alesilor-locali-barna-psd-si-pnl-incearca-sa-confiste-o-tema-care-ne-priveste-pe-toti-ciolos-a-doua-oara-in-aceasta-criza-cand-r…

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *