Reacția USR PLUS după decizia CCR: Moțiunea noastră trebuie să meargă înainte
Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR PLUS și purtătorul de cuvânt al formațiunii, a anunțat marți, 28 septembrie, că partidul va cere azi, în ședința conducerii Parlamentului, să supună la vot moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu depusă împreună cu AUR. Anunțul vine după ce Curtea Constituțională a admis marți sesizarea premierului Florin Cîţu pe conflictul cu Parlamentul, dar a stabilit că moțiunea de cenzură poate fi dezbătută şi votată.
Referitor la moțiunea depusă marți de PSD, Ionuț Moșteanu a afirmat că o decizie va fi luată astăzi după o ședință a USR PLUS care va avea loc la ora 14:00.
„O să cerem în Biroul Permanent de azi să supunem moțiunea noastră la vot. În ce privește moțiunea PSD, vom avea o ședință la ora 14:00 și vom avea o poziție (…) Nu ni se moaie genunchii, USR PLUS merge înainte, Florin Cîțu va pleca de la Palatul Victoria.
Mă aștept să tergiverseze, să așteptăm motivare, nu lipsa de creativitate în ține în loc, ci reaua intenție. L-au protejat trei săptămâni pe Florin Cîțu. CCR spune azi că moțiunea noastră trebuia să meargă la vot. PSD și PNL au făcut o echipă bună să-l susțină pe Cîțu până la Congres. Zilele lui Florin Cîțu sunt numărate, fie că e moțiunea noastră, fie a PSD”, a precizat Ionuț Moșteanu într-o intervenție la Digi24 și citat de G4Media.
Stelian Ion: Este nevoie de o reformă reală a CCR
În acest context, Stelian Ion, fostul ministru USR PLUS al Justiției, spune că Florin Cîțu este un „pericol real” pentru democrație și că este nevoie de o „reformă reală a CCR”.
„Parlamentul a fost ținut în loc zile în șir de CCR, iar aranjamentul politic de la congresul PNL nu a fost stricat. Abia azi, la peste 20 de zile irosite, CCR spune că moțiunea de cenzură trebuie dezbătută, chiar dacă a constatat și un conflict juridic Parlament-Guvern privind modalitatea în care a fost comunicată.
Florin Cîțu este un pericol real pentru democrație și pentru că a atras instituții ale statului în planul lui de a acapara PNL și a rămâne premier. E timpul să plece din fruntea Guvernului. Pe de altă parte, indiferent de decizie, CCR trebuia să se pronunțe cu celeritate pentru a nu bloca o moțiune de cenzură ca demers democratic.
De aceea este nevoie de o reformă reală a CCR, în care influența politică să fie minimă, iar judecătorii CCR să țină cont de spețe, nu de persoane”, a scris Stelian Ion marți, 28 septembrie, pe contul său de Facebook.
Și PSD a depus moțiune de cenzură
Partidul Social Democrat a depus, marți, 28 septembrie, moțiune de cenzură pentru demiterea cabinetului condus de Florin Cîțu.
„PSD a depus moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Ne așteptăm ca în cel mai scurt timp să fie convocat BPR-ul și votată moțiunea. Curtea Constituțională a hotărât că există conflict constituțional și Parlament, astfel încât sesizarea Guvernului a fost admisă. Cealaltă moțiune are probleme pentru că există acest conflict. Acest guvern incompetent trebuie să plece acasă, președintele poate catadicsește să intre în rolul de mediator, să cheme partidele la Cotroceni pentru consultări. Noi vedem o singură soluție, alegeri anticipate”, a declarat prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.
Textul moțiunii de cenzură este disponibil aici
Decizia PSD survine în urma hotărârii Curții Constituționale, pronunțată marți, 28 septembrie, prin care a permis votarea moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.
Ce a decis CCR
Curtea Constituțională a României a decis în ședința de marți, 28 septembrie, că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, în contextul depunerii moțiunii de cenzură de către USR PLUS și AUR. Însă judecătorii cer Parlamentului să dezbată moțiunea de cenzură în plen.
Iată comunicatul transmis de CCR marți, 28 septembrie:
„Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis:
1. A admis cererea formulată de prim-ministrul Guvernului şi a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfășurare a procedurii de control parlamentar inițiate prin moțiunea de cenzură nr.2MC/3 septembrie 2021 – „Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”.
2. Parlamentul urmează să dezbată moțiunea de cenzură depusă și să își exprime poziția prin vot asupra acesteia cu respectarea exigențelor constituționale și regulamentare și aplicarea principiului loialității constituționale.
Curtea a constatat că moțiunea de cenzură a fost depusă cu întrunirea numărului de semnături necesare. Însă, Parlamentul, în ansamblul său, a încălcat art.1 alin. (5) din Constituție coroborat cu art.94 alin.(1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum și art.113 alin. (2) din Constituție. Parlamentul nu a dezbătut moțiunea de cenzură, astfel că nu a finalizat procedura inițiată și continuă să încalce art.113 din Constituție. În consecință, au fost încălcate și prevederile constituționale ale art.1 alin. (3) privind statul de drept și alin. (4) privind echilibrul puterilor în stat”.
Prim-ministrul Florin Cîțu a cerut CCR să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, după ce USR PLUS și AUR au depus moțiunea de cenzură.
Cronologia scandalului care a dus la ieșirea USR PLUS de la guvernare
Coaliția formată din PNL, USR PLUS și UDMR trece prin momente critice, după scandalul din 1 septembrie. Atunci, pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern, premierul a adăugat proiectul „Anghel Saligny”, așa-numitul PNDL 3, criticat aspru de partenerii de coaliție din USR PLUS.
Argumentând că Stelian Ion l-ar fi șantajat și ar fi încercat să blocheze avizarea proiectului, prim-ministrul a anunțat că l-a demis pe cel care ocupa funcția de ministru al justiției chiar în acea seară, devenind al doilea ministru USR PLUS demis din cabinet, după Vlad Voiculescu.
Reacțiile partenerilor de guvernare au venit imediat, iar pe 3 septembrie USR PLUS a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu, ce a fost citită în ședința plenului comun din 9 septembrie.
În plus, miniștrii USR PLUS din Guvern, printre care și Dan Barna, și-au dat demisia, locul lor fiind luat de ceilalți miniștri PNL, cu mandate interimare, de 45 de zile. Ca răspuns, premierul a demis secretarii de stat, prefecții și subprefecții propuși la începutul anului de către formațiunea condusă de Dan Barna și Dacian Cioloș.
Reprezentanții USR PLUS au transmis în repetate rânduri că singura cale pentru revenirea formațiunii alături de PNL și UDMR la guvernare o reprezintă înlocuirea lui Florin Cîțu din funcția de premier.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] CITEȘTE ȘI: Reacția USR PLUS după decizia CCR: Moțiunea noastră trebuie să meargă înainte […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 71108 more Information on that Topic: mainnews.ro/reactia-usr-plus-dupa-decizia-ccr-motiunea-noastra-trebuie-sa-mearga-inainte/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/reactia-usr-plus-dupa-decizia-ccr-motiunea-noastra-trebuie-sa-mearga-inainte/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/reactia-usr-plus-dupa-decizia-ccr-motiunea-noastra-trebuie-sa-mearga-inainte/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/reactia-usr-plus-dupa-decizia-ccr-motiunea-noastra-trebuie-sa-mearga-inainte/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/reactia-usr-plus-dupa-decizia-ccr-motiunea-noastra-trebuie-sa-mearga-inainte/ […]