Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Reacția lui Lucian Bode, după noile acuzații de plagiat: Nu mă pronunț pe analizele unor persoane private

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 24 noiembrie 2022 Etichete: , ,

În urma anchetei jurnalistice realizată de Emilia Șercan, care susține că cel puțin 18,5% din teza de doctorat semnată de Lucian Bode reprezintă plagiat, ministrul afacerilor interne a refuzat să răspundă acuzațiilor, menționând faptul că ar fi lămurit anterior această chestiune. 

„M-am pronunțat deja (inclusiv cu argumentație de ordin tehnic) și mi-am expus punctul de vedere, în special ulterior unor decizii clare, emise de instituții abilitate”, a transmis Lucian Bode pentru Europa Liberă.

Oficialul a adăugat că nu doreşte să se pronunţe „pe analizele unor persoane private, fără rol de instanță în acest caz”.

„Am văzut mai multe astfel de reacții publice, emise în momente precum acesta, dar nu doresc să le comentez. Pentru analizele valide, există legi, există instituții abilitate, care trebuie să își facă treaba (desigur, întotdeauna cu respectarea legii). După orice nouă analiză sau verdict emis în cadru instituțional – și mai ales legal – desigur că voi veni cu un punct de vedere”, a declarat ministrul afacerilor interne pentru Europa Liberă.

Teza pe baza căreia ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, și-a obținut titlul de doctor în relații internaționale și studii de securitate, este plagiată în proporție de 18,5%, cel puțin asta relevă o anchetă publicată joi, 24 noiembrie, de Emilia Șercan, în publicația PressOne. Procentul plagiat de Bode din textul tezei sale doctorale, conform jurnalistei, este cu mult mai mare decât cel de 2,95% stabilit recent de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj (UBB), instituția care în urmă cu patru ani i-a conferit titlul academic.

Lucian Bode s-a înscris la Școala doctorală de Relații Internaționale și Studii de Securitate în 2011, iar șapte ani mai târziu a obținut titlul de doctor pe baza lucrării „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul Secolului XXI. România în context european actual”, arată sursa citată.

Potrivit PressOne, teza lui Lucian Bode include conținut plagiat în cel puțin 65 de pagini din totalul de 194 ale lucrării. Emilia Șercan arată că ministrul Lucian Bode a introdus în „arsenalul metodelor de fraudă folosite în România” plagiatul prin traducere, care poate trece nedetectat de softurile pentru detectarea plagiatului. Verificarea cu un astfel de soft a fost introdusă în 2016 ca instrument obligatoriu de verificare a tezelor înainte de susținere.

Teza lui Bode va fi reanalizată

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca s-a autosesizat, în urma anchetei jurnalistei Emilia Șercan, și va reanaliza teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, se arată într-un comunicat de presă al instituției de învățământ superior.

Totodată, UBB a anunțat că va coopta în analiză și experți internaționali independenți.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW