Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Reacția diplomației ruse, după ce Republica Moldova a suspendat șase televiziuni pro-Kremlin: O încălcare a drepturilor minorităților

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 17 decembrie 2022 Etichete: , , ,

Ministerul rus al Afacerilor Externe, prin vocea purtătoarei de cuvânt, Maria Zakharova, a criticat sâmbătă, 17 decembrie, decizia Republicii Moldova de suspendare a licențelor de emisie pentru șase posturi de televiziune de orientare pro-Kremlin, asociate cu oligarhul fugar Ilan Șor.

Republica Moldova va interzice temporar şase canale de televiziune pentru difuzarea de „informaţii incorecte” despre ceea ce se întâmplă în ţară şi în războiul Rusiei din Ucraina, au anunţat vineri autorităţile de la Chişinău, relatează News.ro.

Canalele îşi vor pierde licenţele pentru că au difuzat informaţii incorecte atunci când au acoperit evenimentele din Moldova şi războiul din Ucraina, a anunţat Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE). Este vorba despre Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6 şi Orhei TV.

Posturile – dintre care unele emit în limba română şi altele în limba rusă – sunt strâns legate de politicianul şi omul de afaceri Ilan Şor, care a fugit din ţară în 2019 după alegerea preşedintei Maia Sandu. Şor, aflat în exil în Israel, a susţinut protestele de la Chişinău, cerând demisia guvernului.

Printre cele şase canale se numără unele dintre cele mai populare din Republica Moldova. Şor deţine trei dintre ele, alte două aparţin unor apropiaţi ai săi, în timp ce al şaselea îi este simpatizant.

Interdicţia va intra în vigoare de luni, 19 decembrie, şi va dura pe durata stării de urgenţă pe care Moldova a declarat-o după ce Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie.

Diplomația rusă critică decizia

Decizia nu a fost bine primită la Moscova. Într-un comunicat transmis sâmbătă, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zakharova, a acuzat au autoritățile de la Chișinău de o încălcare a drepturilor minorităților naționale.

„Considerăm această interdicție ca un act de cenzură politică fără precedent, ca o insultă asupra principiului pluralismului media și o încălcare flagrantă a dreptului la libertatea de acces la informație, la care conducerea politică a Republicii Moldova își declară în mod regulat aderarea. Având în vedere consecințele fără precedent ale implementării sale pentru partea rusă a populației țării, o calificăm și drept o încălcare cinică a drepturilor minorităților naționale”, se arată în comunicatul emis de Ministerul de Externe de la Moscova.

Chiar și după suspendare licențelor celor șase posturi de televiziune, limba rusă va rămâne prezentă în audiovizualul din Republica Moldova. Majoritatea posturilor de televiziune, inclusiv cele de orientare pro-europeană, difuzează numeroase programe în rusă și filme de producție rusească, subtitrate în limba română, asta deși, potrivit datelor colectate la ultimul recensământ, în Republica Moldova trăiesc în jur de 100.000 de ruși, ceea ce reprezintă circa 4% din totalul populației.

Starea de urgenţă din Republica Moldova, valabilă pe o perioadă de 60 de zile, a fost reînnoită de mai multe ori şi urmează să expire în februarie 2023.

Sursa foto: Tass.com

Comentarii