Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Guvernul a aprobat bugetul CFR Călători: Biletele de tren se vor scumpi cu 20% de la 1 iulie

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 25 martie 2022

Guvernul a aprobat bugetul CFR Călători, astfel că biletele de tren se vor scumpi cu 20% de la 1 iulie, a anunțat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, vineri, 25 martie.

Social-democratul a subliniat că în ultimii 9 ani nu a fost operată nicio modificare la prețurile biletelor de tren.

„Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creșterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022! Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preț.

Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condițiile în care prețurile la carburanți și energie electrică au crescut constant!”, a anunțat ministrul pe contul său de Facebook.

Sorin Grindeanu arată că demersul aparține conducerii CFR Călători, „care își asumă această solicitare necesară pentru investiții și pentru mentenanță”.

„Suntem conștienți de necesitatea unor investiții continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanțărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant și pentru achiziția de material nou”, se mai arată în postarea ministrului.

Joi, 24 martie, ministrul Sorin Grindeanu a anunțat că CFR vrea să majoreze tarifele, dar „să vedem dacă Guvernul, în înţelepciunea sa, va aproba acest buget”.

Foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *