Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Rata anuală a inflației a scăzut la 6,6%

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 11 aprilie 2024

Vești bune pentru cetățeni. Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie, conform datelor publicate joi de către Institutul Naţional de Statistică.

„Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,4%.  Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2024 comparativ cu luna martie 2023 a fost 6,6%”, relevă datele transmise de INS.

Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2024 comparativ cu luna februarie 2023 a fost 7,2%, iar în luna ianuarie, rata inflaţiei a fost de 7,4%, comparativ cu ianuarie 2023.

Potrivit statisticii oficiale, costurile serviciilor au fost în medie cu 10% mai ridicate, prețurile mărfurilor nealimentare a crescut în medie cu aproximativ 8%, în timp ce mărfurile alimentare s-au scumpit în medie cu 2,8%.

Serviciile poștale s-au scumpit cu 26%, medicamentele cu 23%, iar cheltuielile cu apa și salubritatea cu 16%.

În cazul alimentelor, cele mai importante scumpiri s-au înregistrat la conservele de fructe, mai scumpe cu 12% decât acum un an, și la carnea de vită, care s-a scumpit în medie cu 10%. În schimb, s-au înregistrat și ieftiniri la unele produse. Făina și mălaiul sunt în medie cu 30% mai ieftine decât în urmă cu 12 luni, în timp ce prețul uleiului a scăzut cu circa 25%.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii