Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Răspunsul președintelui pentru Austria: România nu este sursă de migrație. Știm să ne protejăm granițele / Ce a spus despre aderarea la Schengen

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 9 februarie 2023 Etichete: , , , ,

Klaus Iohannis a vorbit joi, 9 februarie, despre temele abordate la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles și s-a folosit de ocazie pentru a le transmite oficialilor austrieci că România „nu este sursă de migrație și nici țară de tranzit”. Președintele a mai menționat că este „optimist” în legătură cu aderarea la Spațiul Schengen, dar nu a oferit o dată concretă pentru atingerea obiectivului.

Subiectele abordate de cei 27 de lideri europeni la Consiliul European de joi și vineri vor fi războiul din Ucraina, economia UE și migrația.

Există un pact pe migrație în discuție între Consiliu și Parlament, dar nu despre asta vom vorbi. Vom vorbi despre cum protejăm granița externă a Uniunii Europene mai bine, cum facem să returnăm migranți mai rapid, cum procesăm cererile de azil mai rapid”, a explicat președintele.

Șeful statului a mai anunțat că România va colabora cu Comisia Europeană „pe un proiect pilot care va veni să verifice anumite proceduri mai rapide și eficiente” în gestionarea migrației, ceea ce ar crea „o bună practică ce poate fi preluată de alte state”.

Ulterior, Klaus Iohannis a reiterat că „România nu este sursă de migrație” sau „țară de tranzit”, argumente invocate de oficialii austrieci pentru a refuza aderarea țării noastre la Spațiul Schengen.

Știm să ne protejăm granițele. Problema este europeană și atunci e clar că și noi vrem să participăm la găsirea celor mai bune soluții(…)A nu se confunda migrația cu Schengen(…)Că în opinia statelor membre există legături între acestea, am luat act și vrem să găsim soluțiile cele mai bune. România nu e parte din problemă, dar noi încercăm să fim parte și să contribuim la soluție”, a adăugat șeful statului.

Liderul de la Cotroceni a mai precizat că discuțiile politice vor continua pe tema aderării la Spațiul Schengen, inclusiv alături de oficialii bulgari, și s-a declarat „optimist” că „vor exista soluții”.

N-aș vrea să ne legăm de o anumită dată. Pentru mine, pentru România, pentru români, e important să intrăm în Schengen. Nu vreau să legăm de o anumită dată, sunt lucruri care țin de anumite considerente și chestiuni de politică internă în unele state membre, nu le consider bune, dar nu poate fi ignorat”, a mai spus Iohannis.

Sursă foto: Administrația Prezidențială

Comentarii