Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Raport SRI: România a fost țară de tranzit pentru traficul de droguri de mare risc/Ce a contribuit la creșterea deficitului bugetar

By Dragomir Georgiana , in Politic Stirile zilei , at 10 octombrie 2023

Serviciul Român de Informații(SRI) a prezentat activitatea pe 2020, raportul fiind postat marți, 10 octombrie, pe  site-ul Camerei Deputaților. Din cuprinsul acestuia reise că în anul de referință(n.r 2020) România a fost spațiu de tranzit pentru traficul de droguri de mare risc destinate piețelor de consum din vestul Europei și Orientul Mijlociu.

Oficialii SRI au descris, pe scurt, și cum au ajuns grupările organizate să intre în țara noastră:  „grupările de Criminalitate Organizată (GCO) au continuat să fie preocupate de crearea de puncte de sprijin și pârghii de influență la nivel administrativ-instituțional, fiind vizată inclusiv promovarea unor persoane agreate în funcții relevante, la nivelul unor autorități de control financiar-fiscal sau vamale”,

Teritoriul național a continuat să reprezinte un spațiu de tranzit pentru traficul de droguri de mare risc, destinate piețelor de consum din vestul Europei și Orientul Mijlociu. GCO autohtone au fost implicate preponderent în operaționalizarea și gestionarea rutelor de transport în beneficiul rețelelor infracționale străine”, se arată în raportul SRI pe anul 2020.

Companii cu capital străin au ascuns profitul prin tranzacții cu firme afiliate

Vulnerabilitățile la adresa sustenabilității bugetare au fost amplificate și de manipularea, de către societăți autohtone cu capital străin, a prețurilor de transfer în cadrul tranzacțiilor cu societățile afiliate, în vederea diminuării sau neevidențierii profitului, precum și în scopul externalizării de fonduri către agenți economici din țările de proveniență a capitalurilor, menționează oficialii SRI.

De asemenea, raportul de activitate mai sus menționat face referire și la efectele pandemiei de Covid, care ar fi contribuit la creșterea deficitului bugetar în România.

„Alocarea de resurse financiare semnificative pentru gestionarea crizei sanitare, corelată cu problemele în colectarea veniturilor (pe fondul persistenței activităților evazioniste de mare amploare, favorizate inclusiv de perpetuarea unor deficiențe sistemice în activitatea instituțiilor abilitate), a condus la creșterea considerabilă a deficitului bugetar”, se menționează în raportul SRI pe anul 2020.

În perioada 2015-iulie 2023, SRI a fost condus de Eduard Hellvig. În prezent, autoritățile vor pedepse mai mari pentru infracțiunile de trafic și consum de droguri, dar și reducerea deficitului bugetar.

Raportul SRI pe anul 2020 poate fi citit aici.

Citește și: Pedepse mai aspre pentru traficanții de droguri, confiscarea maşinilor, test antidrog la admiterea în Poliţie/Proiect de lege

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii